1En la tria jaro de Ciro, regxo de Persujo, vorto estis malkasxita al Daniel, kiu havis la nomon Beltsxacar; kaj vera estis tiu vorto kaj tre grava. Li komprenis la vorton kaj komprenis bone la vizion.
1În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s'a descoperit un cuvînt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvîntul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare aminte la cuvîntul acesta, şi a priceput vedenia.
2En tiu tempo mi, Daniel, funebris dum tri semajnoj.
2,,În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămîni am fost în jale.
3Bongustan mangxajxon mi ne mangxis, viando kaj vino ne venis en mian busxon, kaj per oleo mi min ne sxmiris, gxis la fino de la tri semajnoj.
3N'am mîncat deloc bucate alese, nu mi -a intrat în gură nici carne, nici vin, şi nici nu m'am uns deloc, pînă s'au împlinit cele trei săptămîni.
4En la dudek-kvara tago de la unua monato mi estis sur la bordo de granda rivero, nome de HXidekel.
4În a douăzeci şi patra zi a lunii întîi, eram pe malul rîului celui mare, care este Hidechel (Tigru).
5Kaj levinte miajn okulojn, mi ekvidis:jen staras unu viro, vestita per tolaj vestoj, kaj liaj lumboj estas zonitaj per pura oro el Ufaz.
5Am ridicat ochii, m'am uitat, şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz.
6Lia korpo estas kiel turkiso, lia vizagxo aspektas kiel fulmo, liaj okuloj kiel fajraj flamoj, liaj brakoj kaj kruroj kiel brilanta kupro, kaj la vocxo de lia parolado estas kiel vocxo de amaso da homoj.
6Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.
7Nur mi sola, Daniel, vidis tiun vizion; la homoj, kiuj estis kun mi, ne vidis la vizion; tamen granda timo falis sur ilin, kaj ili forkuris, por sin kasxi.
7Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii cari erau cu mine n'au văzut -o; totuş au fost apucaţi de o mare spaimă, şi au luat -o la fugă ca să se ascundă!
8Mi restis sola, kaj mi rigardis tiun grandan vizion; ne restis en mi forto, mia vizagxaspekto sxangxigxis terure, kaj mi ne povis rekolekti miajn fortojn.
8Eu am rămas singur, şi am văzut această mare vedenie. Puterile m'au lăsat, coloarea mi s'a schimbat, faţa mi s'a sluţit, şi am pierdut orice vlagă.
9Kaj mi ekauxdis la vocxon de liaj vortoj; kaj kiam mi ekauxdis la vocxon de liaj vortoj, mi senkonscie falis vizagxaltere.
9Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe cînd auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pămînt.
10Sed jen mano ektusxis min kaj levis min sur miajn genuojn kaj manplatojn.
10Şi iată că o mînă m'a atins, şi m'a aşezat tremurînd pe genunchii şi mînile mele.
11Kaj li diris al mi:Ho Daniel, viro agrabla al Dio! atentu la vortojn, kiujn mi diros al vi, kaj starigxu sur via loko, cxar mi nun estas sendita al vi. Kiam li tion parolis al mi, mi staris tremante.
11Apoi mi -a zis: ,,Daniele, om prea iubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele, pe cari ţi le voi spune acum, şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sînt trimes la tine!`` După ce mi -a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurînd.
12Li diris al mi:Ne timu, Daniel, cxar de la unua tago, kiam vi sincere penis kompreni kaj pentofari antaux via Dio, viaj vortoj estis auxditaj; kaj mi venis laux via peto.
12El mi -a zis: ,,Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintîi zi, cînd ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
13Sed la protektanto de la Persa regno kontrauxstaris al mi dum dudek unu tagoj, kaj, gxis Mihxael, unu el la plej cxefaj protektantoj, venis kun helpo al mi, mi restis tie apud la regxoj de Persujo.
13Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi -a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi -a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lîngă împăraţii Persiei.
14Nun mi venis, por informi vin, kio estos kun via popolo en la estonta tempo, cxar la vizio koncernas tempon estontan.
14Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întîmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.``
15Dum li parolis al mi tiujn vortojn, mi almetis mian vizagxon al la tero kaj silentis.
15Pe cînd îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pămînt, şi am tăcut.
16Sed jen iu, simila al homido, ektusxis miajn lipojn, kaj mi malfermis mian busxon, ekparolis kaj diris al tiu, kiu staris kontraux mi:Ho mia sinjoro, de cxi tiu vizio kurbigxis mia vizagxo, kaj mi jam ne havas fortojn.
16Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor, s'a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit, şi am zis celui ce stătea înaintea mea: ,,Domnul meu, vedenia aceasta m'a umplut de groază..., şi am pierdut orice putere!
17Kaj kiel la sklavo de mia sinjoro povas paroli kun tia mia sinjoro, se mi jam ne havas forton kaj mi jam ne havas spiron?
17Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m'au părăsit, şi nu mai am nici suflare!``
18Tiam denove ektusxis min tiu bildo de homo kaj refortigis min.
18Atunci cel ce avea înfăţişarea unui om m'a atins din nou, şi m'a întărit.
19Kaj li diris:Ne timu, ho simpatia homo, paco estu al vi, kaj estu kuragxa. Kaj dum li parolis al mi, mi kuragxigxis, kaj diris:Parolu, ho mia sinjoro, cxar vi min refortigis.
19Apoi mi -a zis: ,,Nu te teme de nimic, om prea iubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!`` Şi pe cînd îmi vorbea el, am prins iar puteri, şi am zis: ,,Vorbeşte, domnul meu, căci m'ai întărit.``
20Tiam li diris:CXu vi scias, por kio mi venis al vi? nun mi iras denove, por batali kontraux la protektanto de Persujo; sed kiam mi foriros, venos la protektanto de Grekujo.
20El mi -a zis: ,,Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi cînd voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!
21Tamen mi sciigos al vi, kio estas notita en la vera skribo; kaj estas neniu, kiu subtenus min kontraux tiuj, krom Mihxael, via protektanto.
21Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voivodul vostru Mihail.