¹Wer ist wie der Weise, und wer versteht die Deutung der Worte? Die Weisheit eines Menschen erleuchtet sein Angesicht, und die Kraft seiner Augen wird verdoppelt.

¹Cine este ca cel înţelept, şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea omului îi luminează faţa, şi asprimea feţei i se schimbă.

²Bewahre mein königliches Wort wie einen göttlichen Schwur!

²Eu îţi spun: ,,Păzeşte poruncile împăratului, din pricina jurămîntului, făcut înaintea lui Dumnezeu.

³Laß dich nicht von des Königs Angesicht verscheuchen und vertritt keine schlechte Sache; denn er tut alles, was er will.

³Nu te grăbi să pleci dinaintea lui, şi nu stărui într'un lucru rău: căci el poate face tot ce vrea,

⁴Denn des Königs Wort ist mächtig, und wer darf zu ihm sagen: Was machst du?

⁴pentrucă vorba împăratului are putere. Cine poate zice: ,,Ce faci?``

⁵Wer das Gebot bewahrt, berücksichtigt keine böse Sache; aber das Herz des Weisen nimmt Rücksicht auf Zeit und Gericht.

⁵Pe cine păzeşte porunca, nu -l va atinge nici o nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata.

⁶Denn für jegliches Vornehmen gibt es eine Zeit und ein Gericht; denn das Böse des Menschen lastet schwer auf ihm.

⁶Căci pentru orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om.

⁷Denn er weiß nicht, was geschehen wird; und wer zeigt ihm an, wie es geschehen wird?

⁷Dar el nu ştie ce şi cum se va întîmpla, căci n'are nici cine -i spune.

⁸Kein Mensch hat Macht über den Wind, daß er den Wind zurückhalten könnte; so gebietet auch keiner über den Tag des Todes, und im Kriege gibt es keine Entlassung, und der Frevel rettet den nicht, welcher ihn verübt.

⁸Omul nu este stăpîn pe suflarea lui ca s'o poată opri, şi n'are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.

⁹Dies alles habe ich gesehen und mein Herz all dem Treiben gewidmet, das unter der Sonne geschieht, in einer Zeit, da ein Mensch über den andern herrscht zu seinem Schaden.

⁹Toate acestea le-am văzut, şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face supt soare. Este o vreme cînd un om stăpîneşte peste alt om, ca să -l facă nenorocit.

¹⁰Ich sah auch, wie Gottlose begraben wurden und zur Ruhe eingingen, während solche, die ordentlich gelebt hatten, den heiligen Ort verlassen mußten und vergessen wurden in der Stadt; auch das ist eitel!

¹⁰Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducîndu-se la odihna lor, iar pe ceice lucraseră cu neprihănire depărtîndu-se de locul sfînt şi uitaţi în cetate. Şi aceasta este o deşertăciune!

¹¹Weil der Richterspruch nicht eilends vollzogen wird, darum ist das Herz der Menschenkinder voll, Böses zu tun.

¹¹Pentrucă nu se aduce repede la îndeplinire hotărîrea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.

¹²Wenn auch ein Sünder hundertmal Böses tut und lange lebt, so weiß ich doch, daß es denen gut gehen wird, die Gott fürchten, die sich scheuen vor ihm.

¹²Totuş, măcarcă păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, şi au frică de El.

¹³Aber dem Gottlosen wird es nicht wohl ergehen, und er wird seine Tage nicht wie ein Schatten verlängern, da er sich vor Gott nicht fürchtet!

¹³Dar cel rău, nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n'are frică de Dumnezeu.

¹⁴Es ist eine Eitelkeit, die auf Erden geschieht, daß es Gerechte gibt, welche gleichsam das Schicksal der Gottlosen trifft, und Gottlose, denen es ergeht nach dem Werk der Gerechten. Ich habe gesagt, daß auch das eitel sei.

¹⁴Este o deşertăciune care se petrece pe pămînt: şi anume sînt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi cari fac fapte rele, şi sînt răi, cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, cari fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.

¹⁵Darum habe ich die Freude gepriesen, da es nichts Besseres gibt für den Menschen unter der Sonne, als zu essen und zu trinken und fröhlich zu sein, daß ihn das begleiten soll bei seiner Mühe alle Tage seines Lebens, welche Gott ihm gibt unter der Sonne.

¹⁵Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om supt soare de cît să mănînce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să -l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe cari i le dă Dumnezeu supt soare.

¹⁶Als ich mein Herz darauf richtete, die Weisheit zu erkennen und die Mühe zu betrachten, die man sich auf Erden gibt, daß man auch Tag und Nacht keinen Schlaf in ihren Augen sieht,

¹⁶Cînd mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi -o dă omul pe pămînt-căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi nici noapte, -

¹⁷da sah ich bezüglich des ganzen Werkes Gottes, daß der Mensch das Werk nicht ergründen kann, welches unter der Sonne getan wird. Wiewohl der Mensch sich Mühe gibt, es zu erforschen, so kann er es nicht ergründen; und wenn auch der Weise behauptet, er verstehe es, so kann er es nicht finden.

¹⁷am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul nu poate să pătrundă ce se face supt soare; oricît s'ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla; şi chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot nu poate să găsească.