¹Und Hiob fuhr in dem Vortrag seiner Sprüche fort und sprach:

¹Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

²Wer gibt mir die vorigen Monate zurück und die Tage, in welchen Gott mich behütete?

²,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

³als seine Leuchte über meinem Haupte schien und ich in seinem Lichte durch das Dunkel ging;

³cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

⁴wie ich in den Tagen meines Herbstes vertrauten Umgang mit Gott bei meinem Zelte pflog;

⁴Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

⁵als der Allmächtige noch mit mir war und meine Knaben um mich her;

⁵cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

⁶da ich meine Tritte in Milch badete und der Fels neben mir Öl in Strömen goß;

⁶cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

⁷als ich noch zum Tore ging, zur Stadt hinauf, und meinen Sitz auf dem Markt aufstellte.

⁷Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

⁸Wenn mich die Knaben sahen, so verbargen sie sich, die Greise standen auf und blieben stehen.

⁸tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

⁹Die Fürsten hörten auf zu reden und legten die Hand auf den Mund.

⁹Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

¹⁰Die Stimme der Vornehmen stockte, und ihre Zunge klebte am Gaumen.

¹⁰Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

¹¹Wessen Ohr mich hörte, der pries mich glücklich, und wessen Auge mich sah, der stimmte mir zu.

¹¹Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

¹²Denn ich rettete den Elenden, der da schrie, und das Waislein, das keinen Helfer hatte.

¹²Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

¹³Der Segen des Verlorenen kam über mich, und ich machte das Herz der Witwe jauchzen.

¹³Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

¹⁴Gerechtigkeit zog ich an, und sie bekleidete mich, mein Talar und Turban war das Recht.

¹⁴Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

¹⁵Ich war des Blinden Auge und des Lahmen Fuß.

¹⁵Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

¹⁶Ich war des Armen Vater; und die Streitsache, die ich nicht kannte, untersuchte ich.

¹⁶Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

¹⁷Ich zerbrach die Stockzähne des Ungerechten und riß ihm den Raub aus den Zähnen.

¹⁷Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

¹⁸Und so dachte ich, ich würde mit meinem Neste sterben und wie der Phönix viele Tage erleben.

¹⁸Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

¹⁹Meine Wurzel war an Wassern ausgebreitet, und der Tau übernachtete auf meinem Zweig.

¹⁹Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

²⁰Meine Herrlichkeit erneuerte sich bei mir, und mein Bogen verjüngte sich in meiner Hand.

²⁰Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

²¹Auf mich hörte und wartete man und lauschte stillschweigend auf meinen Rat.

²¹Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

²²Auf meine Rede folgte kein Widerspruch, und meine Worte träufelten auf sie.

²²După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

²³Sie harrten auf mich, wie das Erdreich auf einen Regen, und sperrten ihren Mund auf, wie nach einem Spätregen.

²³Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

²⁴Lächelte ich sie an, so konnten sie es kaum glauben, und das Licht meines Angesichts konnten sie nicht verdunkeln.

²⁴Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

²⁵Ich prüfte ihren Weg und saß oben an und wohnte wie ein König unter dem Volke, wie einer, der die Traurigen tröstet.

²⁵Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.