¹Elkezdjük-é ismét ajánlgatni magunkat? Vagy talán szükségünk van, mint némelyeknek, ajánló levelekre hozzátok, avagy tõletek?

¹Începem noi iarăş să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau dela voi?

²A mi levelünk ti vagytok, beírva a mi szívünkbe, a melyet ismer és olvas minden ember;

²Voi sînteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.

³A kik felõl nyilvánvaló, hogy Krisztusnak a mi szolgálatunk által szerzett levele vagytok, nem tentával, hanem az élõ Isten Lelkével írva; nem kõtáblákra, hanem a szívnek hústábláira.

³Voi sînteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sînt inimi de carne.

⁴Ilyen bizodalmunk pedig Isten iránt a Krisztus által van.

⁴Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.

⁵Nem mintha magunktól volnánk alkalmatosak valamit gondolni, úgy mint magunkból; ellenkezõleg a mi alkalmatos voltunk az Istentõl van:

⁵Nu că noi prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind dela noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine dela Dumnezeu,

⁶A ki alkalmatosokká tett minket arra, hogy új szövetség szolgái []legyünk, nem betûé, hanem léleké; mert a betû megöl, a lélek pedig megelevenít.

⁶care ne -a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legămînt nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.

⁷Ha pedig a halálnak betûkkel kövekbe vésett szolgálata dicsõséges vala, úgyhogy Izráel fiai nem is nézhettek Mózes orczájára arczának elmúló dicsõsége miatt:

⁷Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atîta slavă încît fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,

⁸Hogyne volna még inkább dicsõséges a léleknek szolgálata?

⁸cum n'ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?

⁹Mert ha a kárhoztatás szolgálata dicsõséges, mennyivel inkább dicsõséges az igazság szolgálata?

⁹Dacă slujba aducătoare de osîndă, a fost slăvită, cu cît mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?

¹⁰Sõt a dicsõített nem is dicsõséges ebben a részben az õt meghaladó dicsõség miatt.

¹⁰Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n'a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.

¹¹Mert ha dicsõséges az elmulandó, sokkal inkább dicsõséges, a mi megmarad.

¹¹În adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cît mai mult va rămînea în slavă ce este netrecător!

¹²Azért ilyen reménységben nagy nyiltsággal szólunk;

¹²Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală;

¹³És nem, miként Mózes, [a ki] leplet borított az orczájára, hogy ne lássák Izráel fiai az elmulandónak végét.

¹³şi nu facem ca Moise, care îşi punea o măhramă peste faţă, pentruca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfîrşitului a ceeace era trecător.

¹⁴De megtompultak az õ elméik. Mert ugyanaz a lepel mind e mai napig ott van az ó szövetség olvasásánál felfedetlenül, mivelhogy a Krisztusban tûnik el;

¹⁴Dar ei au rămas greoi la minte: căci pînă în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această măhramă rămîne neridicată, fiindcă măhrama este dată la o parte în Hristos.

¹⁵Sõt mind máig, a mikor csak olvassák Mózest, lepel borul az õ szívökre.

¹⁵Da, pînă astăzi, cînd se citeşte Moise, rămîne o măhramă peste inimile lor.

¹⁶Mikor pedig megtér az Úrhoz, lehull a lepel.

¹⁶Dar oridecîteori vreunul se întoarce la Domnul, măhrama este luată.

¹⁷Az Úr pedig a Lélek; és a hol az Úrnak Lelke, ott a szabadság.

¹⁷Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

¹⁸Mi pedig az Úrnak dicsõségét mindnyájan fedetlen arczczal szemlélvén, ugyanazon ábrázatra elváltozunk, dicsõségrõl dicsõségre, úgy mint az Úrnak Lelkétõl.

¹⁸Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într'o oglindă, slava Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.