Korean

Romanian: Cornilescu

Leviticus

23

1여호와께서 모세에게 일러 가라사대
1Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
2이스라엘 자손에게 고하여 이르라 너희가 공포하여 성회를 삼을 여호와의 절기는 이러하니라
2,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Iată sărbătorile Domnului, pe cari le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele:
3엿새 동안은 일할 것이요 일곱째 날은 쉴 안식일이니 성회라 너희는 무슨 일이든지 하지 말라 이는 너희 거하는 각처에서 지킬 여호와의 안식일이니라
3Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfîntă. Să nu faceţi nici o lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre.
4기한에 미쳐 너희가 공포하여 성회로 삼을 여호와의 절기는 이러하니라
4Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe cari le veţi vesti la vremile lor hotărîte.
5정월 십사일 저녁은 여호와의 유월절이요
5În luna întîia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului.
6이 달 십오일은 여호와의 무교절이니 칠일 동안 너희는 무교병을 먹을 것이요
6Şi în a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mîncaţi azimi.
7그 첫날에는 너희가 성회로 모이고 아무 노동도 하지 말지며
7În ziua întîia, să aveţi o adunare sfîntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.
8너희는 칠일 동안 여호와께 화제를 드릴 것이요 제 칠일에도 성회로 모이고 아무 노동도 하지 말지니라
8Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a şaptea să fie o adunare sfîntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă.``
9여호와께서 모세에게 일러 가라사대
9Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
10이스라엘 자손에게 고하여 이르라 너희는 내가 너희에게 주는 땅에 들어가서 너희의 곡물을 거둘 때에 위선 너희의 곡물의 첫 이삭 한 단을 제사장에게로 가져갈 것이요
10,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Cînd veţi intra în ţara pe care v'o dau, şi cînd veţi secera sămănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pîrgă a secerişului vostru.
11제사장은 너희를 위하여 그 단을 여호와 앞에 열납되도록 흔들되 안식일 이튿날에 흔들 것이며
11El să legene snopul într'o parte şi într'alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să -l legene într'o parte şi într'alta, a doua zi după Sabat.
12너희가 그 단을 흔드는 날에 일년 되고 흠 없는 수양을 번제로 여호와께 드리고
12În ziua cînd veţi legăna snopul, să aduceţi, ca ardere de tot Domnului, un miel de un an fără cusur;
13그 소제로는 기름 섞은 고운 가루 에바 십분 이를 여호와께 드려 화제를 삼아 향기로운 냄새가 되게 하고 전제로는 포도주 힌 사분 일을 쓸 것이며
13să adăugaţi la el două zecimi de efă din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, ca dar de mîncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului; şi să aduceţi o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.
14너희는 너희 하나님께 예물을 가져오는 그 날까지 떡이든지 볶은 곡식이든지 생 이삭이든지 먹지 말지니 이는 너희가 그 거하는 각처에서 대대로 지킬 영원한 규례니라 !
14Să nu mîncaţi nici pîne, nici spice prăjite sau pisate, pînă în ziua aceasta, cînd veţi aduce un dar de mîncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în cari veţi locui.
15안식일 이튿날 곧 너희가 요제로 단을 가져온 날부터 세어서 칠안식일의 수효를 채우고
15De a doua zi după Sabat, din ziua cînd veţi aduce snopul ca să fie legănat într'o parte şi într'alta, să număraţi şapte săptămîni întregi.
16제 칠 안식일 이튿날까지 합 오십일을 계수하여 새 소제를 여호와께 드리되
16Să număraţi cincizeci de zile pînă în ziua care vine după al şaptelea Sabat; şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mîncare.
17너희 처소에서 에바 십분 이로 만든 떡 두개를 가져다가 흔들지니 이는 고운 가루에 누룩을 넣어서 구운 것이요 이는 첫 요제로 여호와께 드리는 것이며
17Să aduceţi din locuinţele voastre două pîni, ca să fie legănate într'o parte şi într'alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii, şi coapte cu aluat: acestea sînt cele dintîi roade pentru Domnul.
18너희는 또 이 떡과 함께 일년 되고 흠 없는 어린 양 일곱과 젊은 수소 하나와 수양 둘을 드리되 이들을 그 소제와 그 전제와 함께 여호와께 드려서 번제를 삼을지니 이는 화제라 여호와께 향기로운 냄새며
18Afară de aceste pîni, să aduceţi ca ardere de tot Domnului şapte miei de un an fără cusur, un viţel şi doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de mîncare şi jertfa de băutură obicinuite, ca dar de mîncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului.
19또 수염소 하나로 속죄제를 드리며 일년된 어린 수양 둘을 화목제 희생으로 드릴 것이요
19Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, şi doi miei de un an ca jertfă de mulţămire.
20제사장은 그 첫이삭의 떡과 함께 그 두 어린 양을 여호와 앞에 흔들어 요제를 삼을 것이요 이것들은 여호와께 드리는 성물인즉 제사장에게 돌릴 것이며
20Preotul să legene aceste dobitoace într'o parte şi într'alta ca dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pînea adusă ca pîrgă şi cu cei doi miei: ele să fie închinate Domnului, şi să fie ale preotului.
21이 날에 너희는 너희 중에 성회를 공포하고 아무 노동도 하지 말지니 이는 너희가 그 거하는 각처에서 대대로 지킬 영원한 규례니라 !
21În aceeaş zi, să vestiţi sărbătoarea, şi să aveţi o adunare sfîntă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în cari veţi locui.
22너희 땅의 곡물을 벨 때에 밭 모퉁이까지 다 베지 말며 떨어진 진을 줍지 말고 너는 그것을 가난한 자와 객을 위하여 버려 두라 나는 너희 하나님 여호와니라 !
22Cînd veţi secera sămănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din cîmpul tău, şi să nu strîngi ce rămîne de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.``
23여호와께서 모세에게 일러 가라사대
23Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
24이스라엘 자손에게 고하여 이르라 칠월 곧 그 달 일일로 안식일을 삼을지니 이는 나팔을 불어 기념할 날이요 성회라
24,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,În luna a şaptea, în cea dintîi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trîmbiţe, şi o adunare sfîntă.
25아무 노동도 하지 말고 여호와께 화제를 드릴지니라
25Atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.``
26여호와께서 모세에게 일러 가라사대
26Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
27칠월 십일은 속죄일이니 너희에게 성회라 너희는 스스로 괴롭게하며 여호와께 화제를 드리고
27,,În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfîntă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.
28이 날에는 아무 일도 하지 말 것은 너희를 위하여 너희 하나님 여호와 앞에 속죄할 속죄일이 됨이니라
28Să nu faceţi nici o lucrare în ziua aceea, căci este ziua ispăşirii, cînd trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru.
29이 날에 스스로 괴롭게 하지 아니하는 자는 그 백성 중에서 끊쳐질 것이라
29Oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui.
30이 날에 누구든지 아무 일이나 하는 자는 내가 백성 중에서 멸절시키리니
30Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare, îl voi nimici din mijlocul poporului lui.
31너희는 아무 일이든지 하지 말라 이는 너희가 그 거하는 각처에서 대대로 지킬 영원한 규례니라 !
31Să nu faceţi nici o lucrare atunci. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în cari veţi locui.
32이는 너희의 쉴 안식일이라 너희는 스스로 괴롭게 하고 이 달 구일 저녁 곧 그 저녁부터 이튿날 저녁까지 안식을 지킬지니라 !
32Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara zilei a noua pînă în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.``
33여호와께서 모세에게 일러 가라사대
33Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
34이스라엘 자손에게 고하여 이르라 칠월 십오일은 초막절이니 여호와를 위하여 칠일동안 지킬 것이라
34,,Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: ,În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi sărbătoarea corturilor, în cinstea Domnului, timp de şapte zile.
35첫 날에는 성회가 있을지니 너희는 아무 노동도 하지 말지며
35În ziua întîi să fie o adunare sfîntă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.
36칠일 동안에 너희는 화제를 여호와께 드릴 것이요 제 팔일에도 너희에게 성회가 될 것이며 화제를 여호와께 드릴지니 이는 거룩한 대회라 너희는 아무 노동도 하지 말지니라 !
36Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare sfîntă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.
37이것들은 여호와의 절기라 너희는 공포하여 성회를 삼고 번제와 소제와 희생과 전제를 각각 그 날에 여호와께 화제로 드릴지니
37Acestea sînt sărbătorile Domnului, în cari veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mîncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărîtă.
38이는 여호와의 안식일 외에, 너희의 헌물 외에, 너희의 모든 서원 예물외에,너희의 모든 낙헌 예물 외에 너희가 여호와께 드리는 것이니라
38Afară de aceasta să păziţi Sabatele Domnului, şi să vă aduceţi darurile voastre Domnului, să aduceţi toate jertfele făcute pentru împlinirea unei juruinţe şi toate darurile vostre făcute de bună voie.
39너희가 토지 소산 거두기를 마치거든 칠월 십오일부터 칠일 동안 여호와의 절기를 지키되 첫날에도 안식하고 제 팔일에도 안식할 것이요
39În a cincisprezecea zi a lunii acesteia a şaptea, cînd veţi strînge rodurile ţării, să prăznuiţi o sărbătoare în cinstea Domnului, timp de şapte zile: cea dintîi zi să fie o zi de odihnă, şi a opta să fie tot o zi de odihnă.
40첫날에는 너희가 아름다운 나무 실과와, 종려 가지와, 무성한 가지와, 시내 버들을 취하여 너희 하나님 여호와 앞에서 칠일동안 즐거워할 것이라
40În ziua întîi să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de rîu, şi să vă bucuraţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile.
41너희는 매년에 칠일 동안 여호와께 이 절기를 지킬지니 너희 대대로의 영원한 규례라 ! 너희는 칠월에 이를 지킬지니라 !
41În fiecare an să prăznuiţi sărbătoarea aceasta în cinstea Domnului, timp de şapte zile. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri. În luna a şaptea s'o prăznuiţi.
42너희는 칠일 동안 초막에 거하되 이스라엘에서 난 자는 다 초막에 거할지니
42Şapte zile să locuiţi în corturi; toţi băştinaşii din Israel să locuiască în corturi,
43이는 내가 이스라엘 자손을 애굽 땅에서 인도하여 내던 때에 초막에 거하게 한 줄을 너희 대대로 알게 함이니라 나는 너희 하나님 여호와니라 !
43pentruca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului. Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.``
44모세가 여호와의 절기를 이스라엘 자손에게 공포하였더라
44Aşa a spus Moise copiilor lui Israel cari sînt sărbătorile Domnului.