1Pela segunda vez veio a palavra do Senhor a Jonas, dizendo:
1Ut li Kâcuaß quiâtinac cuißchic riqßuin laj Jonás ut quixye re:
2Levanta-te, e vai � grande cidade de Nínive, e lhe proclama a mensagem que eu te ordeno.
2—Ayu aran saß li nimla tenamit Nínive ut toxajultica chiruheb li tinye âcue.
3Levantou-se, pois, Jonas, e foi a Nínive, segundo a palavra do Senhor. Ora, Nínive era uma grande cidade, de três dias de jornada.
3Ut laj Jonás cô saß li tenamit Nínive joß quiyeheß re xban li Dios. Li tenamit Nínive kßaxal nim. Oxib cutan naraj xbeninquil xsaß li tenamit aßan.
4E começou Jonas a entrar pela cidade, fazendo a jornada dum dia, e clamava, dizendo: Ainda quarenta dias, e Nínive será subvertida.
4Nak qui-oc laj Jonás saß li tenamit quixtiquib xyebal li cßaßru quiyeheß re xban li Dios. Quixnumsi li jun cutan xbeninquil li tenamit ut yô chixyebal reheb: —Joßcaßin saß caßcßâl cutan li tenamit Nínive tâsachekß ru xban li Dios, chan.
5E os homens de Nínive creram em Deus; e proclamaram um jejum, e vestiram-se de saco, desde o maior deles até o menor.
5Ut eb li cuanqueb saß li tenamit Nínive queßxpâb li râtin li Dios li quixye laj Jonás. Queßxye nak teßxbânu x-ayûn chixjunileb, joß nînk joß cocß. Ut queßxqßue li kßes ru tßicr chirixeb retalil nak raheb saß xchßôl.
6A notícia chegou também ao rei de Nínive; e ele se levantou do seu trono e, despindo-se do seu manto e cobrindo-se de saco, sentou-se sobre cinzas.
6Nak quicuulac resil riqßuin li rey li tâcßulmânk saß li tenamit Nínive, li rey quicuacli saß lix cßojaribâl. Quirisi li châbil akß chirix ut quixqßue li tßicr kßes ru chirix ut quixchunub rib saß cha.
7E fez uma proclamação, e a publicou em Nínive, por decreto do rei e dos seus nobres, dizendo: Não provem coisa alguma nem homens, nem animais, nem bois, nem ovelhas; não comam, nem bebam água;
7Chirix aßan li rey, rochbeneb li nequeßcßanjelac chiru, queßxqßue jun li chakßrab. Li chakßrab li queßxqßue, aßan nak li cristian incßaß teßcuaßak chi moco teßucßak. Chi moco li quetômk teßqßuehekß xcua rucßa, chi moco li bôyx, chi moco li carner.
8mas sejam cobertos de saco, tanto os homens como os animais, e clamem fortemente a Deus; e convertam-se, cada um do seu mau caminho, e da violência que há nas suas mãos.
8Cheßxqßuehak ban li kßes ru tßicr chirixeb chixjunileb li cuanqueb Nínive, joßqueb ajcuiß li xul. Ut cau cheßxyâbâk li Dios. Xjalakeb xcßaßux ut xcanabakeb xbânunquil li yibru naßleb li yôqueb chixbânunquil.
9Quem sabe se se voltará Deus, e se arrependerá, e se apartará do furor da sua ira, de sorte que não pereçamos?
9Cui takabânu aßin, mâre anchal tixjal xcßaßux li Dios saß kabên. Mâre tânumekß xjoskßil ut incßaß chic tixsach ku, chanqueb.Li Dios quiril nak queßxjal xcßaßuxeb ut queßxcanab xbânunquil li mâusilal li queßxbânu. Joßcan nak li Dios quixjal xcßaßux ut incßaß quixqßue li raylal saß xbêneb li quixcßoxla xbânunquil reheb.
10Viu Deus o que fizeram, como se converteram do seu mau caminho, e Deus se arrependeu do mal que tinha dito lhes faria, e não o fez.
10Li Dios quiril nak queßxjal xcßaßuxeb ut queßxcanab xbânunquil li mâusilal li queßxbânu. Joßcan nak li Dios quixjal xcßaßux ut incßaß quixqßue li raylal saß xbêneb li quixcßoxla xbânunquil reheb.