Portuguese: Almeida Atualizada

Kekchi

Ruth

1

1Nos dias em que os juízes governavam, houve uma fome na terra; pelo que um homem de Belém de Judá saiu a peregrinar no país de Moabe, ele, sua mulher, e seus dois filhos.
1Saß eb li cutan nak cuanqueb laj rakol âtin chi taklânc saß xbêneb li tenamit Israel, quicuan jun li cueßej saß chixjunil li naßajej aßan. Ut cuan jun li cuînk aj Belén xcuênt Judá cô chi cuânc saß li tenamit Moab rochben li rixakil. Ut xcaßbichaleb li ralal quixcßam chirix.
2Chamava-se este homem Elimeleque, e sua mulher Noêmi, e seus dois filhos se chamavam Malom e Quiliom; eram efrateus, de Belém de Judá. Tendo entrado no país de Moabe, ficaram ali.
2Li cuînk aßan aj Elimelec xcßabaß ut li rixakil, aßan lix Noemí. Jun li ralal aj Mahlón xcßabaß ut li jun chic aj Quelión. Aßaneb laj efrateo li cuanqueb aran Belén xcuênt Judá. Queßcuulac saß li naßajej Moab ut aran queßcana.
3E morreu Elimeleque, marido de Noêmi; e ficou ela com os seus dois filhos,
3Ac cuanqueb chic aran, nak quicam laj Elimelec xbêlom lix Noemí. Ut lix Noemí quicana xjunes rochbeneb li cocßal cuib.
4os quais se casaram com mulheres moabitas; uma destas se chamava Orfa, e a outra Rute; e moraram ali quase dez anos.
4Mokon chic queßsumla li cuib chi al. Ut li cuib chi ixk li queßsumla cuiß, aßaneb aj Moab. Li jun xOrfa xcßabaß ut li jun chic xRut xcßabaß. Lajêb chihab na queßcuan aran.
5E morreram também os dois, Malom e Quiliom, ficando assim a mulher desamparada de seus dois filhos e de seu marido.
5Ut queßcam ajcuiß laj Mahlón ut laj Quelión. Ut lix Noemí quicana xjunes chi mâcßaß chic xbêlom ut chi mâcßaß chic lix yum cuib.
6Então se levantou ela com as suas noras, para voltar do país de Moabe, porquanto nessa terra tinha ouvido que e Senhor havia visitado o seu povo, dando-lhe pão.
6Saß jun li cutan lix Noemí quirabi resil aran Moab nak li Kâcuaß quirosobtesi cuißchic lix tenamit ut cuanqueb chic xcua aran Judá. Joßcan nak lix Noemí quixcauresi rib chi êlc saß li naßajej cuan cuiß re tâsukßîk saß lix tenamit.
7Pelo que saiu de lugar onde estava, e com ela as duas noras. Indo elas caminhando para voltarem para a terra de Judá,
7Queßel Moab lix Noemí rochbeneb li ralib ut yôqueb chi xic saß li tenamit Judá.
8disse Noêmi �s suas noras: Ide, voltai, cada uma para a casa de sua mãe; e o Senhor use convosco de benevolência, como vós o fizestes com os falecidos e comigo.
8Ut lix Noemí quixye reheb li ralib: —Ayukex chêcabichalex. Sukßinkex saß rochoch lê naß. Ut aß taxak li Kâcuaß chi-ilok xtokßobâl êru lâex joß xebânu nak quexcuan riqßuineb lin yum ut joß ajcuiß xebânu cuiqßuin lâin.
9O Senhor vos dê que acheis descanso cada uma em casa de seu marido. Quando as beijou, porém, levantaram a vóz e choraram.
9Ut aß taxak li Dios chiqßuehok êre nak texsumlâk cuißchic ut chexcuânk taxak chi sa saß êchßôl saß lê rochoch, chan lix Noemí reheb. Ut quixchakßrabiheb ut quirutzß ruheb. Ut eb li alibej queßoc chi yâbac.
10E disseram-lhe: Certamente voltaremos contigo para o teu povo.
10Ut eb aßan queßxye: —Lâo incßaß tosukßîk. Toxic ban châcuix saß lâ tenamit, chanqueb.
11Noêmi, porém, respondeu: Voltai, minhas filhas; porque ireis comigo? Tenho eu ainda filhos no meu ventre, para que vos viessem a ser maridos?
11Abanan lix Noemí quixpuersi ruheb ut quixye reheb: —Ex incoß, sukßinkex. ¿Cßaßut nak têraj xic chicuix? ¿Ma toj teßcuânk ta biß chic incocßal lâin re texsumlâk cuißchic riqßuineb?
12Voltai, filhas minhas; ide-vos, porque já sou velha demais para me casar. Ainda quando eu dissesse: Tenho esperança; ainda que esta noite tivesse marido e ainda viesse a ter filhos.
12Sukßinkex, ex incoß. Lâin ac tîxin chic re tâcuânk inbêlom. Ut usta toj naru ninsumla chiru li cutan aßin, ut cui ta teßcuânk incocßal,
13esperá-los-íeis até que viessem a ser grandes? deter-vos-íeis por eles, sem tomardes marido? Não, filhas minhas, porque mais amargo me é a mim do que a vós mesmas; porquanto a mão do Senhor se descarregou contra mim.
13¿ma târûk ta biß toj têroybeni nak teßcuînkilokß? ¿Ma toj texcanâk chi joßcan chi incßaß texsumlâk roybeninquil eb aßan? Incßaß, ex incoß. Mâ jokße târûk. Kßaxal nim li raylal xqßue saß inbên li Kâcuaß. Ut kßaxal cuißchic târahokß saß inchßôl chirilbal nak yôkex chixcßulbal li raylal lâex inban lâin, chan.
14Então levantaram a voz, e tornaram a chorar; e Orfa beijou a sua sogra, porém Rute se apegou a ela.
14Ut eb li ralib queßoc cuißchic chi yâbac chi cau. Ut lix Orfa quirutzß ru lix Noemí ut quixchakßrabi ut quisukßi. Abanan lix Rut quicana rochben.
15Pelo que disse Noêmi: Eis que tua concunhada voltou para o seu povo e para os seus deuses; volta também tu após a tua concunhada.
15Ut lix Noemí quixye re lix Rut: —Lâ cuech alibejil xsukßi saß lix tenamit. Xsukßi riqßuineb lix dios. Ayu chirix aßan, chan lix Noemí.
16Respondeu, porém, Rute: Não me instes a que te abandone e deixe de seguir-te. Porque aonde quer que tu fores, irei eu; e onde quer que pousares, ali pousarei eu; o teu povo será o meu povo, o teu Deus será o meu Deus.
16Abanan lix Rut quichakßoc ut quixye re: —Mâye cue chi joßcan. Lâin incßaß tatincanab. Bar tatxic lâat, aran ajcuiß tinxic lâin. Bar tatcuânk lâat, aran ajcuiß tincuânk lâin. Lâ tenamit, aßanak ajcuiß lin tenamit lâin. Ut lâ Dios, aßanak ajcuiß lin Dios lâin.
17Onde quer que morreres, morrerei eu, e ali serei sepultada. Assim me faça o Senhor, e outro tanto, se outra coisa que não seja a morte me separar de ti.
17Bar tatcâmk lâat, aran ajcuiß tincâmk lâin ut aran ajcuiß tinmukekß. Joßcan taxak chixbânu cue li Kâcuaß ut joßcan taxak chixqßue cue nak caßaj cuiß li câmc tâjachok ke nak takacanab kib, chan lix Rut.
18Vendo Noêmi que de todo estava resolvida a ir com ela, deixou de lhe falar nisso.
18Ut nak quixqßue retal lix Noemí nak kßaxal târaj xic chirix, mâcßaß chic quixye.
19Assim, pois, foram-se ambas, até que chegaram a Belém. E sucedeu que, ao entrarem em Belém, toda a cidade se comoveu por causa delas, e as mulheres perguntavam: É esta, porventura, Noêmi?
19Queßcôeb chixcabichaleb toj queßcuulac Belén. Nak queßoc saß li tenamit, chixjunileb queßsach xchßôl chi rilbal ut queßoc chi âtinac chi ribileb rib ut queßxye: —¿Ma aßan ta cuiß lix Noemí? chanqueb.
20Ela, porém, lhes respondeu: Não me chameis Noêmi; chamai-me Mara, porque o Todo-Poderoso me encheu de amargura.
20Ut lix Noemí quixye reheb: —Mêye chic xNoemí cue; xMara chic têye cue xban nak li nimajcual Dios xqßue jun nimla raylal saß inbên.
21Cheia parti, porém vazia o Senhor me fez tornar. Por que, pois, me chamais Noêmi, visto que o Senhor testemunhou contra mim, e o Todo-Poderoso me afligiu?
21Nak xin-el arin, numtajenak xsaylal saß inchßôl. Aßut nak xinsukßi chak, mâcßaß chic cuan cue xban nak joßcan quiraj li Dios. ¿Cßaßut nak têye Noemí cue? Li Kâcuaß xqßue jun raylal saß inbên. Li nimajcual Dios xinixrahobtesi, chan.Quisukßi ut lix Noemí saß lix tenamit rochben li ralib li quixcßam chak aran Moab. Queßel saß li tenamit Moab ut queßcuulac aran Belén saß xkßehil xtiquibanquil xsicßbal li cebada.
22Assim Noêmi voltou, e com ela Rute, a moabita, sua nora, que veio do país de Moabe; e chegaram a Belém no principio da sega da cevada.
22Quisukßi ut lix Noemí saß lix tenamit rochben li ralib li quixcßam chak aran Moab. Queßel saß li tenamit Moab ut queßcuulac aran Belén saß xkßehil xtiquibanquil xsicßbal li cebada.