¹Bendize, ó minha alma, ao Senhor! Senhor, Deus meu, tu és magnificentíssimo! Estás vestido de honra e de majestade,

¹Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

²tu que te cobres de luz como de um manto, que estendes os céus como uma cortina.

²Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

³És tu que pões nas águas os vigamentos da tua morada, que fazes das nuvens o teu carro, que andas sobre as asas do vento;

³Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.

⁴que fazes dos ventos teus mensageiros, dum fogo abrasador os teus ministros.

⁴Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

⁵Lançaste os fundamentos da terra, para que ela não fosse abalada em tempo algum.

⁵Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

⁶Tu a cobriste do abismo, como dum vestido; as águas estavam sobre as montanhas.

⁶Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

⁷Â tua repreensão fugiram; � voz do teu trovão puseram-se em fuga.

⁷dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,

⁸Elevaram-se as montanhas, desceram os vales, até o lugar que lhes determinaste.

⁸suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.

⁹Limite lhes traçaste, que não haviam de ultrapassar, para que não tornassem a cobrir a terra.

⁹Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.

¹⁰És tu que nos vales fazes rebentar nascentes, que correm entre as colinas.

¹⁰Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.

¹¹Dão de beber a todos os animais do campo; ali os asnos monteses matam a sua sede.

¹¹Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.

¹²Junto delas habitam as aves dos céus; dentre a ramagem fazem ouvir o seu canto.

¹²Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

¹³Da tua alta morada regas os montes; a terra se farta do fruto das tuas obras.

¹³Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.

¹⁴Fazes crescer erva para os animais, e a verdura para uso do homem, de sorte que da terra tire o alimento,

¹⁴Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:

¹⁵o vinho que alegra o seu coração, o azeite que faz reluzir o seu rosto, e o pão que lhe fortalece o coração.

¹⁵vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.

¹⁶Saciam-se as árvores do Senhor, os cedros do Líbano que ele plantou,

¹⁶Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.

¹⁷nos quais as aves se aninham, e a cegonha, cuja casa está nos ciprestes.

¹⁷În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;

¹⁸Os altos montes são um refúgio para as cabras montesas, e as rochas para os querogrilos.

¹⁸munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.

¹⁹Designou a lua para marcar as estações; o sol sabe a hora do seu ocaso.

¹⁹El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.

²⁰Fazes as trevas, e vem a noite, na qual saem todos os animais da selva.

²⁰Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

²¹Os leões novos os animais bramam pela presa, e de Deus buscam o seu sustento.

²¹puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.

²²Quando nasce o sol, logo se recolhem e se deitam nos seus covis.

²²Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.

²³Então sai o homem para a sua lida e para o seu trabalho, até a tarde.

²³Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.

²⁴Ó Senhor, quão multiformes são as tuas obras! Todas elas as fizeste com sabedoria; a terra está cheia das tuas riquezas.

²⁴Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.

²⁵Eis também o vasto e espaçoso mar, no qual se movem seres inumeráveis, animais pequenos e grandes.

²⁵Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

²⁶Ali andam os navios, e o leviatã que formaste para nele folgar.

²⁶Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

²⁷Todos esperam de ti que lhes dês o sustento a seu tempo.

²⁷Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

²⁸Tu lho dás, e eles o recolhem; abres a tua mão, e eles se fartam de bens.

²⁸Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.

²⁹Escondes o teu rosto, e ficam perturbados; se lhes tiras a respiração, morrem, e voltam para o seu pó.

²⁹Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.

³⁰Envias o teu fôlego, e são criados; e assim renovas a face da terra.

³⁰Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.

³¹Permaneça para sempre a glória do Senhor; regozije-se o Senhor nas suas obras;

³¹În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

³²ele olha para a terra, e ela treme; ele toca nas montanhas, e elas fumegam.

³²El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

³³Cantarei ao Senhor enquanto eu viver; cantarei louvores ao meu Deus enquanto eu existir.

³³Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.

³⁴Seja-lhe agradável a minha meditação; eu me regozijarei no Senhor.

³⁴Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

³⁵Sejam extirpados da terra os pecadores, e não subsistam mais os ímpios. Bendize, ó minha alma, ao Senhor. Louvai ao Senhor.

³⁵Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!