¹Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

¹¶ Ko te tangata i whanau i te wahine, he torutoru ona ra; ki tonu ano i te raruraru.

²Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

²Ano he puawai ia e puta mai ana, e kotia iho ana: rere ana ia, ano he atarangi, kahore hoki he tumautanga.

³Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

³E titiro mai ano ranei ou kanohi ki te penei? E mea ranei koe i ahau kia whakawa taua ki a taua?

⁴Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

⁴Ko wai hei homai i te mea ma i roto i te mea poke? Hore rawa.

⁵Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

⁵Kua rite na hoki nga ra mona: kei a koe te maha o ona marama; takoto rawa i a koe te tikanga mona, a e kore ia e whiti ki tua.

⁶întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

⁶Tahuri ke atu te titiro i a ia, kia ai ona pariratanga, kia ata tutuki ai tona ra, kia rite ai ki o te kaimahi.

⁷Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

⁷¶ Ka ai hoki he whakaaronga ki te rakau i tapahia, tera ano e pariri, e kore ano hoki e mutu te wana o tona pihi.

⁸Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

⁸Ahakoa kua tawhitotia tona pakiaka a ki te whenua, a kua mate tona tinana i roto i te oneone;

⁹înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

⁹Heoi ma te haunga o te wai ka pihi, ka kokiri ona peka ano ko ta te mea tupu.

¹⁰Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

¹⁰Ko te tangata ia, mate iho, marere noa iho; ae, ka hamo te tangata, a kei hea ia?

¹¹Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

¹¹Pera i nga wai e he mai nei i te moana, i te awa e mimiti ana, ka maroke;

¹²aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

¹²E pera ana ano te tangata, e takoto ana a kahore he whakatikanga ake: kahore he marangatanga ake mo ratou, a kia kore ra ano nga rangi; e kore ano ratou e ara i to ratou moe.

¹³Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

¹³Aue, kia huna noatia oti ahau e koe ki te po, kia waihotia noatia iho ahau e koe kia ngaro ana, kia hoki ra ano tou riri; kia rohea noatia mai e koe tetahi wa moku, a ka mahara mai ai ano ki ahau!

¹⁴Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

¹⁴Ki te mate te tangata, e ora ano ranei ia? Ka tatari ahau i nga ra katoa o toku ngananga, kia tae mai ra ano he whakaputanga moku.

¹⁵Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

¹⁵Mau e karanga, kia whakao atu ai ahau; kahore hoki e kore ka matenui koe ki te mahi a ou ringa.

¹⁶Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

¹⁶¶ Inaianei hoki e taua ana e koe oku hikoinga; he teka ianei e matatau tonu mai ana koe ki toku hara?

¹⁷călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

¹⁷Hiri rawa toku he ki roto ki te putea, tuitui rawa e koe toku kino.

¹⁸Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

¹⁸He pono ko te maunga e horo ana e memeha noa ake ana, e nekehia ana te toka i tona wahi;

¹⁹cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

¹⁹E ngau ana te wai i nga kohatu; ma tona puhaketanga e horoi atu te puehu o te whenua; a whakangaromia iho e koe te tumanako a te tangata.

²⁰Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

²⁰Taea ana ia e koe ake tonu atu, a pahure ana ia; puta ke ana i a koe tona mata, a tonoa atu ana ia kia haere.

²¹De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

²¹Ko te whakahonoretanga o ana tama, kahore e mohiotia e ia; ka hoki iho ratou hei ware, heoi kahore tetahi aha o ratou e maharatia e ia.

²²Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``

²²E mamae ano ia te kikokiko o tona tinana, a ka tangi tona wairua i roto i a ia.