¹(O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.

¹¶ He inoi na Mohi, na te tangata a te Atua. E te Ariki, ko koe to matou nohoanga i nga whakatupuranga katoa.

²Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!

²Kahore ano i whanau noa nga maunga, kahore i hanga e koe te whenua me te ao, ko koe te Atua no tua whakarere a ake tonu atu.

³Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: ,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!``

³E whakahokia ana e koe te tangata kia mongamonga noa, a e mea ana, E hoki, e nga tama a te tangata.

⁴Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.

⁴Ki tau titiro hoki, he rite nga tau kotahi mano ki te ra onanahi, kua pahure atu nei, ki te mataaratanga hoki i te po.

⁵Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş:

⁵Me te mea na te waipuke tau kahakinga i a ratou; he moe ratou: i te ata ano he tarutaru e tupu ana.

⁶înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

⁶I te ata e tupu ana, e pihi ana: i te ahiahi kua kotia, kua maroke.

⁷Noi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.

⁷¶ Kua hemo nei hoki matou i tou riri: ka ohorere hoki i tou aritatanga.

⁸Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

⁸Kua maka e koe o matou kino ki tou aroaro, o matou mea huna ki te marama o tou mata.

⁹Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

⁹Ka pau o matou ra katoa, me te riri ano koe: hemo ake o matou tau ano he korero e korerotia ana.

¹⁰Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.

¹⁰Ko nga ra o o matou tau e whitu tekau tau; a ki te whai kaha, ka waru tekau tau; heoi he mahi mauiui, he pouri to ratou kaha; ka hohoro hoki te hatepea atu, a ka rere atu matou.

¹¹Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

¹¹Ko wai te matau ana ki te kaha o tou riri? Rite pu ki te wehi ki a koe tou riri.

¹²Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

¹²¶ Akona matou ki te tatau i o matou ra, kia anga ai te ngakau ki te whakaaro.

¹³Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!

¹³Hoki mai, e Ihowa, kia pehea ake te roa? A kia puta ke he whakaaro mou ki au pononga.

¹⁴Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.

¹⁴Kia na matou i te ata i tau mahi tohu: kia hari ai matou, kia koa ai, i o matou ra katoa.

¹⁵Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea!

¹⁵Whakaharitia matou, kia rite ki nga ra i whakawhiua ai matou e koe, ki nga tau i kite ai matou i te kino.

¹⁶Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!

¹⁶Kia puta mai tau mahi ki au pononga, me tou kororia ki a ratou tamariki.

¹⁷Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!

¹⁷A hei runga i a matou te ataahua o Ihowa, o to matou Atua: whakapumautia ano ki a matou te mahi a o matou ringa, ae ra, te mahi a o matou ringa, whakapumautia e koe.