¹Difinita estas ja por la homo la limtempo sur la tero, Kaj liaj tagoj estas kiel la tagoj de dungito.

¹Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

²Kiel sklavo, kiu sopiras al ombro, Kaj kiel dungito, kiu atendas sian pagon,

²Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

³Tiel mi ricevis sorte monatojn vantajn, Kaj noktoj turmentaj estas nombritaj al mi.

³aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

⁴Kiam mi kusxigxas, mi diras:Kiam mi levigxos? Sed la vespero farigxas longa, kaj mi satigxas de maltrankvileco gxis la tagigxo.

⁴Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

⁵Mia korpo estas kovrita de vermoj kaj de pecoj da tero; Mia hauxto krevis kaj putras.

⁵Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

⁶Miaj tagoj forflugis pli facile, ol bobeno de teksisto, Kaj pasis, lasinte nenian esperon.

⁶Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

⁷Memoru, ke mia vivo estas bloveto, Ke miaj okuloj ne plu revidos bonon;

⁷Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

⁸Ne plu revidos min okulo de vidanto; Vi volos ekrigardi min, sed mi jam ne ekzistos.

⁸Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

⁹Nubo pasas kaj foriras; Tiel ne plu revenas tiu, kiu iris en SXeolon;

⁹Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

¹⁰Li ne plu revenas en sian domon; Lia loko ne plu rekonos lin.

¹⁰Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

¹¹Tial mi ne detenos mian busxon; Mi parolos en la premiteco de mia spirito, Mi plendos en la maldolcxeco de mia animo.

¹¹De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

¹²CXu mi estas maro aux mara monstro, Ke Vi starigis gardon por mi?

¹²Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

¹³Kiam mi pensas, ke mia lito min konsolos, Ke mia kusxejo plifaciligos mian suferadon,

¹³Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

¹⁴Tiam Vi teruras min per songxoj, Timigas min per vizioj;

¹⁴atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

¹⁵Kaj mia animo deziras sufokigxon, Miaj ostoj la morton.

¹⁵Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

¹⁶Tedis al mi; ne eterne mi vivu; Forlasu min, cxar miaj tagoj estas vantajxo.

¹⁶Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

¹⁷Kio estas homo, ke Vi faras lin granda, Ke Vi zorgas pri li,

¹⁷Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

¹⁸Ke Vi rememoras lin cxiumatene, Elprovas lin cxiumomente?

¹⁸să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

¹⁹Kial Vi ne deturnas Vin de mi, Ne lasas min libera ecx tiom, ke mi povu engluti mian salivon?

¹⁹Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

²⁰Se mi pekis, kion mi per tio faris al Vi, ho gardanto de la homoj? Kial Vi faris min celo de Viaj atakoj, Ke mi farigxis sxargxo por mi mem?

²⁰Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

²¹Kaj kial Vi ne deprenas mian pekon, ne pardonas mian malbonagon? Jen mi ja baldaux kusxos en la tero; Kaj kiam Vi morgaux sercxos min, mi ne ekzistos.

²¹Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``