1Meiner Seele ekelt vor dem Leben; ich will mich meiner Klage überlassen, will reden in der Betrübnis meiner Seele.
1M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2Ich spreche zu Gott: Verdamme mich nicht! Tue mir kund, weshalb du mich befehdest.
2Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!
3Dünkt es dich gut, das Werk deiner Hände zu unterdrücken und zu verwerfen, während du über den Rat der Gottlosen dein Licht leuchten lässest?
3Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?
4Hast du Fleischesaugen, oder siehst du, wie ein Sterblicher sieht?
4Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?
5Sind denn deine Tage wie Menschentage, deine Jahre den Jahren eines Mannes gleich,
5Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,
6daß du nach meiner Schuld forschest und nach meiner Sünde fragst,
6ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
7da du doch weißt, daß ich unschuldig bin und mich niemand aus deiner Hand erretten kann?
7cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?
8Deine Hände haben mich gebildet und gemacht ganz und gar, und du wolltest mich nun vernichten?
8Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime... Şi Tu să mă nimiceşti!
9Gedenke doch, daß du mich wie Ton gebildet hast; willst du mich wieder in Staub verwandeln?
9Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?
10Hast du mich nicht wie Milch hingegossen und wie Käse mich gerinnen lassen?
10Nu m'ai muls ca laptele?
11Mit Haut und Fleisch hast du mich bekleidet, mit Gebeinen und Sehnen mich durchwoben.
11M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;
12Leben und Gnade hast du mir geschenkt, und deine Obhut bewahrte meinen Geist.
12mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.
13Und doch hegst du solches in deinem Herzen; ich weiß, daß es bei dir so beschlossen ist, daß,
13Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:
14wenn ich sündigte, du darauf achten und mich nicht lossprechen würdest von meiner Missetat!
14că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
15Habe ich Übles getan, dann wehe mir! Und bin ich im Recht, so darf ich mein schmachbedecktes Haupt doch nicht erheben, sondern muß mich satt sehen an meinem Elend!
15Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.
16Wagt es aber, sich zu erheben, so verfolgst du mich wie ein Löwe und handelst noch unbegreiflicher mit mir;
16Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,
17du stellst neue Zeugen wider mich auf, mehrst deinen Zorn gegen mich, bietest stets frische Scharen, ja ein Heer wider mich auf!
17Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.
18Warum hast du mich aus dem Mutterleibe hervorgebracht? Wäre ich doch umgekommen, ohne daß mich ein Auge gesehen hätte!
18Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!
19So würde ich sein, als wäre ich niemals gewesen, vom Mutterleibe weg ins Grab gelegt.
19Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!
20Ist meine Lebenszeit nicht kurz genug? Er stehe doch ab, lasse ab von mir, daß ich mich ein wenig erhole,
20Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,
21ehe ich dahinfahre auf Nimmerwiederkehren ins Land der Finsternis und des Todesschattens,
21înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
22an den dunkeln Ort, wo Finsternis und keine Ordnung herrscht, und wo der Tag nicht heller ist als die Nacht!
22în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!``