1An den Strömen Babels saßen wir und weinten, wenn wir Zions gedachten.
1Pe malurile rîurilor Babilonului, şedeam jos şi plîngeam, cînd ne aduceam aminte de Sion.
2An den Weiden, die dort sind, hängten wir unsre Harfen auf.
2În sălciile din ţinutul acela ne atîrnaserăm arfele.
3Denn die uns daselbst gefangen hielten, forderten Lieder von uns, und unsre Peiniger, daß wir fröhlich seien: «Singet uns eines von den Zionsliedern!»
3Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cîntări, şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicînd: ,,Cîntaţi-ne cîteva din cîntările Sionului!`` -
4Wie sollten wir des HERRN Lied singen auf fremdem Boden?
4Cum să cîntăm noi cîntările Domnului pe un pămînt străin?
5Vergesse ich deiner, Jerusalem, so verdorre meine Rechte!
5Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
6Meine Zunge müsse an meinem Gaumen kleben, wenn ich deiner nicht gedenke, wenn ich Jerusalem nicht über meine höchste Freude setze!
6Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7Gedenke, HERR, den Kindern Edoms den Tag Jerusalems, wie sie sprachen: «Zerstöret, zerstöret sie bis auf den Grund!»
7Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului, cari, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: ,,Radeţi -l, radeţi -l din temelii!``
8Tochter Babel, du Verwüsterin! Wohl dem, der dir vergilt, was du uns angetan!
8Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ţi va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!
9Wohl dem, der deine Kindlein nimmt und sie zerschmettert am Felsgestein!
9Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi, şi -i va zdrobi de stîncă!