¹Ein Gebet Moses, des Mannes Gottes. Herr, du bist unsre Zuflucht von Geschlecht zu Geschlecht!

¹(O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.

²Ehe denn die Berge wurden und die Erde und die Welt geschaffen worden, bist du Gott von Ewigkeit zu Ewigkeit!

²Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pămîntul şi lumea, din vecinicie în vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!

³Du wandelst den Sterblichen in Staub und sprichst: Kehret zurück, ihr Menschenkinder!

³Tu întorci pe oameni în ţărînă, şi zici: ,,Întoarceţi-vă fiii oamenilor!``

⁴Denn tausend Jahre sind vor dir wie der gestrige Tag, der vergangen ist, und wie eine Nachtwache;

⁴Căci înaintea Ta, o mie de ani sînt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.

⁵du lässest sie dahinfahren wie einen Strom, sie sind wie ein Schlaf am Morgen, wie das Gras, das aufsprießt,

⁵Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş:

⁶das am Morgen blüht und grünt, am Abend welkt und verdorrt.

⁶înfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

⁷Denn wir werden aufgerieben durch deinen Zorn und schnell dahingerafft durch deinen Grimm.

⁷Noi sîntem mistuiţi de mînia Ta, şi îngroziţi de urgia Ta.

⁸Du hast unsre Missetaten vor dich hingestellt, unsre verborgenen Sünden in das Licht deines Angesichts.

⁸Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

⁹Denn alle unsre Tage sind dahingeschwunden durch deinen Zorn, wir haben unsre Jahre zugebracht wie ein Geschwätz.

⁹Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

¹⁰Unser Leben währt siebzig Jahre, und wenn es hoch kommt, so sind's achtzig Jahre, und worauf man stolz ist, das war Mühsal und Nichtigkeit; denn es fährt schnell dahin, als flögen wir davon.

¹⁰Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mîndreşte omul în timpul lor nu este decît trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.

¹¹Wer erkennt aber die Stärke deines Zorns, deinen Grimm so, wie er zu fürchten ist?

¹¹Dar cine ia seama la tăria mîniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

¹²Lehre uns unsre Tage richtig zählen, daß wir ein weises Herz erlangen!

¹²Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

¹³Kehre wieder, o HERR, (wie lange verziehst du?) und habe Mitleid mit deinen Knechten!

¹³Întoarce-te, Doamne! Pînă cînd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!

¹⁴Sättige uns frühe mit deiner Gnade, so wollen wir jubeln und fröhlich sein unser Leben lang.

¹⁴Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.

¹⁵Erfreue uns so viele Tage, wie du uns beugtest, so viele Jahre, als wir Unglück sahen.

¹⁵Înveseleşte-ne tot atîtea zile cîte ne-ai smerit, tot atîţia ani cît am văzut nenorocirea!

¹⁶Zeige deinen Knechten dein Werk und deine Herrlichkeit ihren Kindern!

¹⁶Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!

¹⁷Und die Freundlichkeit des Herrn, unsres Gottes, sei über uns, und das Werk unsrer Hände ordne du für uns, ja, das Werk unsrer Hände ordne du!

¹⁷Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mînilor noastre, da, întăreşte lucrarea mînilor noastre!