¹A prédikátornak, Dávid fiának, Jeruzsálem királyának beszédei.

¹Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.

²Felette nagy hiábavalóság, azt mondja a prédikátor; felette nagy hiábavalóság! Minden hiábavalóság!

²O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

³Micsoda haszna van az embernek minden õ munkájában, melylyel munkálkodik a nap alatt?

³Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare?

⁴Egyik nemzetség elmegy, és a másik eljõ; a föld pedig mindörökké megmarad.

⁴Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.

⁵És a nap feltámad, és elnyugszik a nap; és az õ helyére siet, a hol õ [ismét] feltámad.

⁵Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

⁶Siet délre, és átmegy észak felé; körbe-körbe siet a szél, és a maga keringéséhez visszatér a szél.

⁶Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.

⁷Minden folyóvíz siet a tengerbe; mindazáltal a tenger mégis meg nem telik: akármicsoda helyre a folyóvizek siessenek, ugyanazon helyre térnek vissza.

⁷Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.

⁸Minden dolgok [mint] fáradoznak, senki ki nem mondhatja; nem elégednék meg a szem látván, sem be nem teljesednék hallásával a fül.

⁸Toate lucrurile sînt într'o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

⁹A mi volt, ugyanaz, a mi ezután is lesz, és a mi történt, ugyanaz, a mi ezután is történik; és semmi nincs új dolog a nap alatt.

⁹Ce a fost, va mai fi, şi ce s'a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.

¹⁰Van valami, a mirõl mondják: nézd ezt, új ez; régen volt már száz esztendõkön át, melyek mi elõttünk voltak.

¹⁰Dacă este vreun lucru despre care s'ar putea spune: ,,Iată ceva nou!`` de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.

¹¹Nincs emlékezet az elõbbiekrõl; azonképen az utolsó dolgokról is, melyek jövendõk, nem lesz emlékezet azoknál, a kik azután lesznek.

¹¹Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.

¹²Én prédikátor, királya voltam Izráelnek Jeruzsálemben.

¹²Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.

¹³És adám az én elmémet mindazok vizsgálására és bölcsen való tudakozására, melyek lesznek az ég alatt. Ez gonosz hiábavaló foglalatosság, melyet adott Isten az emberek fiainak, hogy gyötrõdjenek vele.

¹³Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

¹⁴Láttam minden dolgokat, melyek lesznek a nap alatt, és ímé minden csak hiábavalóság, és a léleknek gyötrelme!

¹⁴Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!

¹⁵Az egyenetlen meg nem egyenesíthetõ, és a fogyatkozás meg nem számlálható.

¹⁵Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.

¹⁶Szóltam az én elmémmel, mondván: ímé, én nagygyá lettem, és gyûjtöttem bölcseséget mindazok felett, a kik fõk voltak én elõttem Jeruzsálemben, és az én elmém bõven látott bölcseséget és tudományt!

¹⁶Am zis în mine însumi: ,,Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.

¹⁷Adtam annakfelette az én elmémet a bölcseségnek tudására, és az esztelenségnek és bolondságnak megtudására. Megtudtam, hogy ez is a lélek gyötrelme.

¹⁷Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.

¹⁸Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.