¹Dávid miktámja.

¹(O cîntare a lui David.) Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred.

²Ezt mondom az Úrnak: Én Uram vagy te; feletted való jóm nincsen.

²Eu zic Domnului: ,,Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!``

³A szentekben, a kik e földön vannak és a felségesekben, bennök van minden gyönyörûségem.

³Sfinţii, cari sînt în ţară, oamenii evlavioşi, sînt toată plăcerea mea.

⁴Megsokasodnak fájdalmaik, a kik más [isten után] sietnek; nem áldozom meg véres italáldozatjokat és nem veszem nevöket ajkaimra.

⁴Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n'aduc jertfele lor de sînge, şi nu pun numele lor pe buzele mele.

⁵Az Úr az én osztályos részem és poharam; te támogatod az én sorsomat.

⁵Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu, Tu îmi îndrepţi sorţul meu.

⁶Az én részem kies helyre esett, nyilván szép örökség jutott nékem.

⁶O moştenire plăcută mi -a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi -a fost dată.

⁷Áldom az Urat, a ki tanácsot adott nékem; még éjjel is oktatnak engem az én veséim.

⁷Eu binecuvintez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci pînă şi noaptea îmi dă îndemnuri inima.

⁸Az Úrra néztem szüntelen; mert jobb kezem felõl van, meg nem rendülök.

⁸Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: cînd este El la dreapta mea, nu mă clatin.

⁹Azért örül az én szívem és örvendez az én lelkem; testem is biztosságban lakozik.

⁹De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.

¹⁰Mert nem hagyod lelkemet a Seolban; nem engeded, hogy a te szented rothadást lásson.

¹⁰Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.

¹¹Te tanítasz engem az élet ösvényére, teljes öröm van tenálad; a te jobbodon gyönyörûségek vannak örökké.

¹¹Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sînt bucurii nespuse, şi desfătări vecinice în dreapta Ta.