¹그러나 이제는 나보다 젊은 자들이 나를 기롱하는구나 그들의 아비들은 나의 보기에 나의 양떼 지키는 개 중에도 둘만하지 못한 자니라

¹Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

²그들은 장년의 기력이 쇠한 자니 그 손의 힘이 내게 무엇이 유익하랴

²Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

³그들은 곧 궁핍과 기근으로 파리하매 캄캄하고 거친 들에서 마른 흙을 씹으며

³Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

⁴떨기나무 가운데서 짠 나물도 꺾으며 대싸리 뿌리로 식물을 삼느니라

⁴Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

⁵무리는 도적을 외침 같이 그들에게 소리지름으로 그들은 사람 가운데서 쫓겨나서

⁵Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

⁶침침한 골짜기와 구덩이와 바위 구멍에서 살며

⁶Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

⁷떨기나무 가운데서 나귀처럼 부르짖으며 가시나무 아래 모여 있느니라

⁷Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

⁸그들은 본래 미련한 자의 자식이요 비천한 자의 자식으로서 고토에서 쫓겨난 자니라

⁸Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

⁹이제는 내가 그들의 노래가 되며 그들의 조롱거리가 되었고

⁹Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

¹⁰그들은 나를 미워하여 멀리하고 내 얼굴에 침 뱉기를 주저하지 아니하나니

¹⁰Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

¹¹이는 하나님이 내 줄을 늘어지게 하시고 나를 곤고케 하시매 무리가 내 앞에서 굴레를 벗었음이니라

¹¹Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

¹²그 낮은 무리가 내 우편에서 일어나 내 발을 밀뜨리고 나를 대적하여 멸망시킬 길을 쌓으며

¹²Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

¹³도울 자 없는 그들이 내 길을 헐고 내 재앙을 재촉하는구나

¹³Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

¹⁴성을 크게 파괴하고 그 파괴한 가운데로 몰려 들어 오는것 같이 그들이 내게로 달려드니

¹⁴Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

¹⁵놀람이 내게 임하는구나 그들이 내 영광을 바람 같이 모니 내 복록이 구름 같이 지나갔구나

¹⁵Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

¹⁶이제는 내 마음이 내 속에서 녹으니 환난날이 나를 잡음이라

¹⁶Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

¹⁷밤이 되면 내 뼈가 쑤시니 나의 몸에 아픔이 쉬지 아니하는구나

¹⁷Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

¹⁸하나님의 큰 능력으로 하여 옷이 추하여져서 옷깃처럼 내몸에 붙었구나

¹⁸De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

¹⁹하나님이 나를 진흙 가운데 던지셨고 나로 티끌과 재같게 하셨구나

¹⁹Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

²⁰내가 주께 부르짖으오나 주께서 대답지 아니하시오며 내가 섰사오나 주께서 굽어보시기만 하시나이다

²⁰Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

²¹주께서 돌이켜 내게 잔혹히 하시고 완력으로 나를 핍박하시오며

²¹Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

²²나를 바람 위에 들어 얹어 불려가게 하시며 대풍 중에 소멸케 하시나이다

²²Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

²³내가 아나이다 주께서 나를 죽게 하사 모든 생물을 위하여 정한 집으로 끌어 가시리이다

²³Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

²⁴그러나 사람이 넘어질 때에 어찌 손을 펴지 아니하며 재앙을 당할때에 어찌 도움을 부르짖지 아니하겠는가

²⁴Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

²⁵고생의 날 보내는 자를 위하여 내가 울지 아니하였는가 빈궁한 자를 위하여 내 마음에 근심하지 아니하였는가

²⁵Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

²⁶내가 복을 바랐더니 화가 왔고 광명을 기다렸더니 흑암이 왔구나

²⁶Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

²⁷내 마음이 어지러워서 쉬지 못하는구나 환난 날이 내게 임하였구나

²⁷Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

²⁸나는 햇볕에 쬐지 않고 검어진 살을 가지고 걸으며 공회 중에 서서 도움을 부르짖고 있느니라

²⁸Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

²⁹나는 이리의 형제요 타조의 벗이로구나

²⁹Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

³⁰내 가죽은 검어져서 떨어졌고 내 뼈는 열기로 하여 탔구나

³⁰Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

³¹내 수금은 애곡성이 되고 내 피리는 애통성이 되었구나

³¹Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.