1Tendo Davi passado um pouco além do cume, eis que Ziba, o moço de Mefibosete, veio encontrar-se com ele, com um par de jumentos albardados, e sobre eles duzentos pães, cem cachos de passas, e cem de frutas de verão e um odre de vinho.
1Nak laj David yô chi cubec jun pacßal li tzûl, quixcßul laj Siba lix môs laj Mefi-boset. Laj Siba yô chi châlc chixcßulbal laj David. Quixcßameb chak cuib li bûr cuan rîkeb. Li bûr yôqueb chak chirîkanquil cuib ciento li caxlan cua, jun ciento cût li chaki uvas ut jun ciento li caxlan cua yîbanbil riqßuin chaki higo ut jun bôls tzßûm li vino.
2Perguntou, pois, o rei a Ziba: Que pretendes com isso? Respondeu Ziba: Os jumentos são para a casa do rei, para se montarem neles; e o pão e as frutas de verão para os moços comerem; e o vinho para os cansados no deserto beberem.
2Li rey David quixye re: —¿Cßaßut nak yôcat chixcßambal chak chixjunil aßin? chan. Laj Siba quixye re: —At rey, lâat ut eb lâ cualal âcßajol teßxic chirix li bûr. Chixjunileb li cuînk teßxcuaß li tzacaêmk. Ut li vino, aßan re teßrucß li teßlubk saß li chaki chßochß, chan.
3Perguntou ainda o rei: E onde está o filho de teu senhor? Respondeu Ziba ao rei: Eis que permanece em Jerusalém, pois disse: Hoje a casa de Israel me restituirá o reino de meu pai.
3Li rey quixye re: —¿Bar cuan laj Mefi-boset, li ri laj Saúl lâ patrón? chan. Laj Siba quixye re: —Xcana chak Jerusalén xban nak naxcßoxla nak eb laj Israel teßxxakab saß xcuanquil chokß rêkaj laj Saúl lix yucuaßchin, chan.
4Então disse o rei a Ziba: Eis que tudo quanto pertencia a Mefibosete é teu. Ao que Ziba, inclinando-se, disse: Que eu ache graça aos teus olhos, ó rei meu senhor.
4Li rey David quixye re: —Chixjunil li cßaßru cuan re laj Mefi-boset, tâcanâk chokß âcue, chan. Laj Siba quixye re laj David: —At rey, lâin aj cßanjel châcuu. Junelic taxak sahak âchßôl cuiqßuin, chan.
5Tendo o rei Davi chegado a Baurim, veio saindo dali um homem da linhagem da casa de Saul, cujo nome era Simei, filho de Gêra; e, adiantando-se, proferia maldições.
5Li rey David quicuulac Bahurim. Aran cuan jun li cuînk aj Simei xcßabaß. Aßan ralal laj Gera xcomoneb li ralal xcßajol laj Saúl. Qui-oc chixmajecuanquil laj David.
6Também atirava pedras contra Davi e todos os seus servos, ainda que todo o povo e todos os valorosos iam � direita e � esquerda do rei.
6Laj Simei qui-oc chixcutinquil chi pec laj David ut eb laj cßanjel chiru, usta sutsûqueb xbaneb li soldado li nequeßcßacßalen re.
7E, amaldiçoando-o Simei, assim dizia: Sai, sai, homem sanguinário, homem de Belial!
7Laj Simei yô chixmajecuanquil laj David ut quixye re: —Elen arin. Lâat aj camsinel. Lâat jun cuînk incßaß us ânaßleb.
8O Senhor te deu agora a paga de todo o sangue da casa de Saul, em cujo lugar tens reinado; já entregou o Senhor o reino na mão de Absalão, teu filho; e eis-te agora na desgraça, pois és um homem sanguinário.
8Li Kâcuaß Dios xqßuehoc âcue chixtojbal âmâc xban nak xacamsiheb nabal li ralal xcßajol laj Saúl ut lâat chic xat-oc saß lix naßaj. Li Kâcuaß xatrisi saß lâ cuanquil ut aß chic lâ cualal laj Absalón xqßue saß lâ naßaj. Xat-isîc saß lâ cuanquil xban nak lâat aj camsinel, chan.
9Então Abisai, filho de Zeruia, disse ao rei: Por que esse cão morto amaldiçoaria ao rei meu senhor? Deixa-me passar e tirar-lhe a cabeça.
9Ut laj Abisai, lix yum lix Sarvia, quixye re laj David: —At rey, ¿cßaßut nak yô châmajecuanquil li cuînk aßin, li chanchan tzßiß câmc re? Nintzßâma châcuu nak tâqßue inlesêns re tinxic chixsetbal lix cux, chan.
10Disse, porém, o rei: Que tenho eu convosco, filhos de Zeruia? Por ele amaldiçoar e por lhe ter dito o Senhor: Amaldiçoa a Davi; quem dirá: Por que assim fizeste?
10Abanan li rey quixye re: —Mêye cue chi joßcan, lâex lix yum lix Sarvia. Cui aßan yô chinmajecuanquil, naxbânu xban nak li Kâcuaß xyehoc re nak tixbânu chi joßcan. ¿Ani ta biß târûk tâyehok re cßaßut nak yô chixbânunquil chi joßcan? chan.
11Disse mais Davi a Abisai, e a todos os seus servos: Eis que meu filho, que saiu das minhas entranhas, procura tirar-me a vida; quanto mais ainda esse benjamita? Deixai-o; deixai que amaldiçõe, porque o Senhor lho ordenou.
11Ut laj David quixye re laj Abisai ut reheb ajcuiß li nequeßcßanjelac chiru: —Cui li tzßakal cualal târaj incamsinquil, ¿ma tojaß ta chic li cuînk aßin, li xcomoneb li ralal xcßajol laj Benjamín? Canabomak chinmajecuanquil xban nak li Kâcuaß xyehoc re nak tixbânu chi joßcan.
12Porventura o Senhor olhará para a minha aflição, e me pagará com bem a maldição deste dia.
12Mâre li Kâcuaß Dios târil li raylal li yôquin chixcßulbal ut mâre târil xtokßobâl cuu ut tinrosobtesi chokß rêkaj li raylal li yôquin chixcßulbal anakcuan, chan.
13Prosseguiam, pois, o seu caminho, Davi e os seus homens, enquanto Simei ia pela encosta do monte, defronte dele, caminhando e amaldiçoando, e atirava pedras contra ele, e levantava poeira.
13Ut nak laj David yô chi xic saß li be rochbeneb li cuînk, laj Simei yô ajcuiß chi xic chiru li tzûl. Yô chixhobbaleb ut yô chixcutbaleb chi pec ut yô chixcutbal li poks saß xbêneb.
14E o rei e todo o povo que ia com ele chegaram cansados ao Jordão; e ali descansaram.
14Tacuajenakeb li rey ut eb li cuanqueb rochben nak queßcuulac saß jun li naßajej chire li nimaß Jordán. Ut aran queßcana chi hilânc.
15Absalão e todo o povo, os homens de Israel, vieram a Jerusalém; e Aitofel estava com ele.
15Ut laj Absalón ut chixjunileb li cuanqueb rochben, queßoc saß li tenamit Jerusalén. Laj Ahitofel cuan rochbeneb.
16E chegando Husai, o arquita, amigo de Davi, a Absalão, disse-lhe: Viva o rei, viva o rei!
16Nak laj Husai, li ramîg laj David, quixcßul laj Absalón, quixjap re ut quixye: —¡Najt taxak chicuânk xyußam li rey! ¡Najt taxak chicuânk xyußam li rey! chan.
17Absalão, porém, perguntou a Husai: E esta a tua benevolência para com o teu amigo? Por que não foste com o teu amigo?
17Laj Absalón quixye re laj Husai: —¿Ma mâcuaß ta biß lâat li tzßakal ramîg laj David? Cui lâat li tzßakal ramîg, ¿cßaßut nak incßaß xcôat chirix? chan.
18Respondeu-lhe Husai: Não; pois aquele a quem o Senhor, e este povo, e todos os homens de Israel têm escolhido, dele serei e com ele ficarei.
18Laj Husai quixye re laj Absalón: —Li jun li sicßbil ru xban li Dios, ut xbaneb li tenamit aßin ut xbaneb chixjunileb laj Israel, aßan li tincßanjelak chiru. Lâin tincanâk âcuiqßuin.
19E, demais disto, a quem serviria eu? Porventura não seria a seu filho? como servi a teu pai, assim servirei a ti.
19¿Ani chi aj u tincßanjelak? ¿Ma mâcuaß ta biß chiru li ralal laj David tincßanjelak? Chanru nak xincßanjelac chiru lâ yucuaß, joßcan ajcuiß nak tincßanjelak châcuu lâat, chan laj Husai.
20Então disse Absalão a Aitofel: Dai o vosso conselho sobre o que devemos fazer.
20Laj Absalón quixye re laj Ahitofel: —Qßue kanaßleb. ¿Cßaßru takabânu anakcuan? chan.
21Respondeu Aitofel a Absalão: Entra �s concubinas de teu pai, que ele deixou para guardarem a casa; e assim todo o Israel ouvirá que te fizeste aborrecível para com teu pai, e se fortalecerão as mãos de todos os que estão contigo.
21Laj Ahitofel quixye re: —Tatcuânk riqßuineb li ixk li xeßcuan riqßuin lâ yucuaß, li xeßcanabâc arin chi iloc cab. Cui tâbânu chi joßcan, chixjunileb teßxnau nak lâat xicß chic nacat-ileß xban lâ yucuaß ut teßcacuûk xchßôleb, chan.
22Estenderam, pois, para Absalão uma tenda no terraço; e entrou Absalão �s concubinas de seu pai, � vista de todo o Israel.
22Ut queßxqßue jun lix muhebâl laj Absalón saß xbên li rochoch laj David. Ut chiruheb chixjunileb laj Absalón cô chi cuânc riqßuineb li ixk li queßcuan riqßuin lix yucuaß.Saß eb li cutan aßan, li naßleb li quixqßue laj Ahitofel quicßuleß xbaneb chixjunileb joß nak aßan râtin li Dios. Ut joß nak laj David quixbânu li cßaßru quixye laj Ahitofel, joßcan ajcuiß nak laj Absalón quixbânu li cßaßru quixye.
23E o conselho que Aitofel dava naqueles dias era como se o oráculo de Deus se consultara; tal era todo o conselho de Aitofel, tanto para com Davi como para Absalão.
23Saß eb li cutan aßan, li naßleb li quixqßue laj Ahitofel quicßuleß xbaneb chixjunileb joß nak aßan râtin li Dios. Ut joß nak laj David quixbânu li cßaßru quixye laj Ahitofel, joßcan ajcuiß nak laj Absalón quixbânu li cßaßru quixye.