¹Por que o Todo-Poderoso não designa tempos? e por que os que o conhecem não vêem os seus dias?

¹Pentruce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi dece nu văd ceice -L cunosc zilele Lui de pedeapsă?

²Há os que removem os limites; roubam os rebanhos, e os apascentam.

²Sînt unii cari mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;

³Levam o jumento do órfão, tomam em penhor o boi da viúva.

³iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;

⁴Desviam do caminho os necessitados; e os oprimidos da terra juntos se escondem.

⁴îmbrîncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.

⁵Eis que, como jumentos monteses no deserto, saem eles ao seu trabalho, procurando no ermo a presa que lhes sirva de sustento para seus filhos.

⁵Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor.

⁶No campo segam o seu pasto, e vindimam a vinha do ímpio.

⁶Taie nutreţul care a mai rămas pe cîmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

⁷Passam a noite nus, sem roupa, não tendo coberta contra o frio.

⁷Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.

⁸Pelas chuvas das montanhas são molhados e, por falta de abrigo, abraçam-se com as rochas.

⁸Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci.

⁹Há os que arrancam do peito o órfão, e tomam o penhor do pobre;

⁹Aceia smulg pe orfan dela ţîţă, iau zălog tot ce are săracul.

¹⁰fazem que estes andem nus, sem roupa, e, embora famintos, carreguem os molhos.

¹⁰Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii şi -s flămînzi;

¹¹Espremem o azeite dentro dos muros daqueles homens; pisam os seus lagares, e ainda têm sede.

¹¹în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete;

¹²Dentro das cidades gemem os moribundos, e a alma dos feridos clama; e contudo Deus não considera o seu clamor.

¹²în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă... Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!

¹³Há os que se revoltam contra a luz; não conhecem os caminhos dela, e não permanecem nas suas veredas.

¹³Alţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.

¹⁴O homicida se levanta de madrugada, mata o pobre e o necessitado, e de noite torna-se ladrão.

¹⁴Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.

¹⁵Também os olhos do adúltero aguardam o crepúsculo, dizendo: Ninguém me verá; e disfarça o rosto.

¹⁵Ochiul preacurvarului pîndeşte amurgul: ,Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă.

¹⁶Nas trevas minam as casas; de dia se conservam encerrados; não conhecem a luz.

¹⁶Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.

¹⁷Pois para eles a profunda escuridão é a sua manhã; porque são amigos das trevas espessas.

¹⁷Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi cînd o văd, simt toate spaimele morţii.

¹⁸São levados ligeiramente sobre a face das águas; maldita é a sua porção sobre a terra; não tornam pelo caminho das vinhas.

¹⁸Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pămînt n'are decît o parte blestemată, şi niciodată n'apucă pe drumul celor vii!

¹⁹A sequidão e o calor desfazem as, águas da neve; assim faz o Seol aos que pecaram.

¹⁹Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

²⁰A madre se esquecerá dele; os vermes o comerão gostosamente; não será mais lembrado; e a iniqüidade se quebrará como árvore.

²⁰Pîntecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac,

²¹Ele despoja a estéril que não dá � luz, e não faz bem � viúva.

²¹el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!...

²²Todavia Deus prolonga a vida dos valentes com a sua força; levantam-se quando haviam desesperado da vida.

²²Şi totuş, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor sîlnici, şi iată -i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viaţă;

²³Se ele lhes dá descanso, estribam-se, nisso; e os seus olhos estão sobre os caminhos deles.

²³El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.

²⁴Eles se exaltam, mas logo desaparecem; são abatidos, colhidos como os demais, e cortados como as espigas do trigo.

²⁴S'au ridicat; şi într'o clipă nu mai sînt, cad, mor ca toţi oamenii, sînt tăiaţi ca spicele coapte.

²⁵Se não é assim, quem me desmentirá e desfará as minhas palavras?

²⁵Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?``