¹Ouvi isto, vós todos os povos; inclinai os ouvidos, todos os habitantes do mundo,

¹(Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

²quer humildes quer grandes, tanto ricos como pobres.

²mici şi mari, bogaţi şi săraci!

³A minha boca falará a sabedoria, e a meditação do meu coração será de entendimento.

³Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.

⁴Inclinarei os meus ouvidos a uma parábola; decifrarei o meu enigma ao som da harpa.

⁴Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.

⁵Por que temeria eu nos dias da adversidade, ao cercar-me a iniqüidade dos meus perseguidores,

⁵Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

⁶dos que confiam nos seus bens e se gloriam na multidão das suas riquezas?

⁶Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

⁷Nenhum deles de modo algum pode remir a seu irmão, nem por ele dar um resgate a Deus,

⁷Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

⁸(pois a redenção da sua vida é caríssima, de sorte que os seus recursos não dariam;)

⁸Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

⁹para que continuasse a viver para sempre, e não visse a cova.

⁹Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.

¹⁰Sim, ele verá que até os sábios morrem, que perecem igualmente o néscio e o estúpido, e deixam a outros os seus bens.

¹⁰Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

¹¹O pensamento íntimo deles é que as suas casas são perpétuas e as suas habitações de geração em geração; dão �s suas terras os seus próprios nomes.

¹¹Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.

¹²Mas o homem, embora esteja em honra, não permanece; antes é como os animais que perecem.

¹²Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

¹³Este é o destino dos que confiam em si mesmos; o fim dos que se satisfazem com as suas próprias palavras.

¹³Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

¹⁴Como ovelhas são arrebanhados ao Seol; a morte os pastoreia; ao romper do dia os retos terão domínio sobre eles; e a sua formosura se consumirá no Seol, que lhes será por habitação.

¹⁴Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

¹⁵Mas Deus remirá a minha alma do poder do Seol, pois me receberá.

¹⁵Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -

¹⁶Não temas quando alguém se enriquece, quando a glória da sua casa aumenta.

¹⁶Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;

¹⁷Pois, quando morrer, nada levará consigo; a sua glória não descerá após ele.

¹⁷căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

¹⁸Ainda que ele, enquanto vivo, se considera feliz e os homens o louvam quando faz o bem a si mesmo,

¹⁸Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,

¹⁹ele irá ter com a geração de seus pais; eles nunca mais verão a luz

¹⁹căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

²⁰Mas o homem, embora esteja em honra, não permanece; antes é como os animais que perecem.

²⁰Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.