¹Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.

¹Besede Propovednika, sinu Davidovega, kralja v Jeruzalemu.

²O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

²Ničemurnost nečimurna! pravi Propovednik; ničemurnost ničemurna, vse je ničemurno!

³Ce folos are omul din toată truda pe care şi -o dă supt soare?

³Kaj ima dobička človek od vsega truda svojega, s katerim se trudi pod solncem?

⁴Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.

⁴Rod mineva, rod prihaja, a zemlja vedno ostaja.

⁵Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

⁵In solnce vzhaja in solnce zahaja in hiti k mestu svojemu, odkoder izhaja.

⁶Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.

⁶Veter gre proti poldnevu in se obrača proti polnoči in kroži in kroži, in krožitve svoje vedno ponavlja veter.

⁷Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.

⁷Vse reke teko v morje, in morje se ne prepolni; v kraj, kamor teko reke, tja vedno in vedno teko.

⁸Toate lucrurile sînt într'o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.

⁸Vse stvari so trudapolne: človek ne more tega dopovedati; oko se ne nasiti gledanja, ne uho poslušanja.

⁹Ce a fost, va mai fi, şi ce s'a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.

⁹Kar je bilo, bode zopet, in kar se je storilo, se bo zopet storilo, in nič novega ni pod solncem.

¹⁰Dacă este vreun lucru despre care s'ar putea spune: ,,Iată ceva nou!`` de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.

¹⁰Je li kaj, o čemer pravijo: Glej, to je novo? Zdavnaj je že bilo v vekih, ki so bili pred nami.

¹¹Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.

¹¹Ni spomina prejšnjih rodov, in prihodnjim, ki še bodo, tudi ne bo spomina pri tistih, ki pozneje nastanejo.

¹²Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.

¹²Jaz, Propovednik, sem bil kralj nad Izraelom v Jeruzalemu.

¹³Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

¹³In obrnil sem srce svoje v to, da bi z modrostjo preiskoval in zasledoval vse, kar se godi pod nebom: težko opravilo, ki ga je naložil Bog sinom človeškim, da se ž njim ukvarjajo.

¹⁴Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!

¹⁴Videl sem vse dejanje, ki se godi pod solncem, in glej, vse je ničemurnost in lovljenje vetra.

¹⁵Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.

¹⁵Kar je krivo, se ne more zravnati, in česar ni, se ne more šteti.

¹⁶Am zis în mine însumi: ,,Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.

¹⁶Govoril sem v srcu svojem in rekel: Glej, dobil sem veliko modrost in prekosil vse, ki so bili pred menoj v Jeruzalemu, in srce moje je videlo obilost modrosti in spoznanja.

¹⁷Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.

¹⁷In obrnil sem srce svoje v to, da spoznam modrost in da spoznam nespamet in neumnost: spoznal sem, da je tudi to lovljenje vetra.Zakaj pri mnogi modrosti je mnogo nejevolje, in kdor množi znanje, množi bolečino.

¹⁸Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.

¹⁸Zakaj pri mnogi modrosti je mnogo nejevolje, in kdor množi znanje, množi bolečino.