¹Pentruce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi dece nu văd ceice -L cunosc zilele Lui de pedeapsă?

¹Zakaj ni vnaprej določil Vsemogočni sodnih rokov? in zakaj ne vidijo, kateri ga poznajo, njegovih sodnih dni?

²Sînt unii cari mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;

²Krivičniki prestavljajo mejnike, plenijo črede in jih sebi pasejo.

³iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;

³Osle sirotam odganjajo in vdovam jemljejo v zastavo vole.

⁴îmbrîncesc din drum pe cei lipsiţi, silesc pe toţi nenorociţii din ţară să se ascundă.

⁴Ubožce pehajo s cest, krotki, kar jih je v deželi, se morajo skrivati vsi.

⁵Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineaţa la lucru să caute hrană, şi în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor.

⁵Glej, kakor divji osli v pustinji hodijo ubožci na delo svoje, marljivo iščoč plena: puščava jim daje hrane za njih otroke.

⁶Taie nutreţul care a mai rămas pe cîmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

⁶Na polju žanjejo žito krivičnikovo in paberkujejo v njegovem vinogradu.

⁷Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.

⁷Nagi leže vso noč, ker nimajo obleke, in nimajo odeje v mrazu.

⁸Îi pătrunde ploaia munţilor, şi, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci.

⁸Lijak z gora jih premoči, in ker nimajo strehe, se oklepajo skalovja. –

⁹Aceia smulg pe orfan dela ţîţă, iau zălog tot ce are săracul.

⁹Siroto od prsi trgajo krivičniki, in kar ima na sebi ubožec, jemljejo v zastavo. –

¹⁰Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii şi -s flămînzi;

¹⁰Goli hodijo, brez oblačila, in lačni nosijo bogatinom snope;

¹¹în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, şi le este sete;

¹¹v njih hramih jim morajo delati olje, tlačijo v tlačilnici in žeje se suše.

¹²în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă... Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!

¹²Iz mesta se sliši ječanje umirajočih, in duša ranjencev vpije. A Bog tega ne šteje za nepristojnost!

¹³Alţii sînt vrăjmaşi ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei.

¹³Drugi pa so sovražniki svetlobe: njenih potov ne poznajo, na njenih stezah ne ostajajo.

¹⁴Ucigaşul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac şi lipsit, şi noaptea fură.

¹⁴Ob jutranjem svitu vstaja razbojnik, mori ubožca in potrebnega, in po noči je kakor tat.

¹⁵Ochiul preacurvarului pîndeşte amurgul: ,Nimeni nu mă va vedea,` zice el, şi îşi pune o măhramă pe faţă.

¹⁵In oko prešeštnikovo čaka, da nastane mrak, češ: Nobeno oko me ne zagleda, in krinko si dene na obraz.

¹⁶Noaptea sparg casele, ziua stau închişi; se tem de lumină.

¹⁶V temi vdirajo v hiše; po dnevi se zapirajo, svetlobe ne poznajo.

¹⁷Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii, şi cînd o văd, simt toate spaimele morţii.

¹⁷Kajti najbolj črna tema jim je vsem jutro, ker vsak izmed njih je vešč grozotam črne teme.

¹⁸Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor, pe pămînt n'are decît o parte blestemată, şi niciodată n'apucă pe drumul celor vii!

¹⁸Hiter je v teku svojem po površju vodá; njih delež je proklet na zemlji; ne hodi več po poti proti vinogradom.

¹⁹Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

¹⁹Suša in vročina odpravita snežnico: enako šeol tiste, ki so grešili.

²⁰Pîntecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-şi mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac,

²⁰Mati pozabi takega, črvadi bo dobro teknil, ne bodo se ga več spominjali; tako bo strta kakor drevo nepravičnost

²¹el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!...

²¹tistega, ki je plenil nerodovitno, ki ni rodila, in vdovi ničesar ni storil dobrega.

²²Şi totuş, Dumnezeu prin puterea Lui lungeşte zilele celor sîlnici, şi iată -i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viaţă;

²²Bog pa z močjo svojo dolgo vzdržuje mogočneže; marsikateri še vstane, ko je že obupal nad življenjem.

²³El le dă linişte şi încredere, are privirile îndreptate spre căile lor.

²³Bog mu daje varnosti, in on se naslanja nanjo; toda oči Njegove so nad njih poti.

²⁴S'au ridicat; şi într'o clipă nu mai sînt, cad, mor ca toţi oamenii, sînt tăiaţi ca spicele coapte.

²⁴Stopijo visoko, a malo le, pa jih ni več; zvrnejo se, smrt jih pograbi kakor vse druge, posečeni bodo kakor dozoreli klasovi.Ni li tako? Kdo dokaže, da lažem, in dene v nič govor moj?

²⁵Nu este aşa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?``

²⁵Ni li tako? Kdo dokaže, da lažem, in dene v nič govor moj?