¹(Către mai marele cîntăreţilor: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: ,,Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frîu gurii, cît va sta cel rău înaintea mea.``

¹1{Načelniku godbe, Jedutunu. Psalm Davidov.} Rekel sem: Pazil bom na pota svoja, da ne grešim z jezikom svojim; z uzdo bom čuval usta svoja, dokler bo brezbožnik pred menoj.

²Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuş durerea mea nu era mai puţin mare.

²Onemel sem in se vdal tihoti, tih sem bil, ne meneč se niti za dobro; ali hujšala se je bolečina moja.

³Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi -a venit cuvîntul pe limbă, şi am zis:

³Srce moje se je vnemalo v meni, v premišljevanju mojem se je vžgal ogenj; govoril sem z jezikom svojim:

⁴,,Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sînt.``

⁴Daj, da zvem, o GOSPOD, konec svoj in kolika je mera mojih dni, da vem, kako sem minljiv.

⁵Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s'ar ţinea. -

⁵Glej, le po dlan dolge si naredil dni moje, in vek moj je kakor nič pred teboj; zares, zgolj ničevost je vsak človek, čeprav stoji trdno. (Sela.)

⁶Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

⁶Zares, kakor senčna podoba hodi človek, res, za nič se toliko vznemirja: kopiči imetje, a ne ve, kdo to pograbi.

⁷Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea

⁷In sedaj, česa naj pričakujem, o Gospod? Nada moja se ozira v te.

⁸Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

⁸Vseh prestopkov mojih me reši, nespametnežem v zasmeh me ne izpostavi.

⁹Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

⁹Molčim, ne odprem ust svojih, ker ti si vse prav storil.

¹⁰Abate-Ţi loviturile dela mine! Îmi iese sufletul supt loviturile mînii Tale.

¹⁰Obrni od mene bič svoj, od udarca roke tvoje omahujem.

¹¹Tu pedepseşti pe om, şi -l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.

¹¹Ko s kaznimi za krivde pokoriš človeka, uničuješ kakor molj sukno lepoto njegovo –zares, zgolj ničevost je sleherni človek. (Sela.)

¹²Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrămilor mele! Căci sînt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.

¹²Čuj molitev mojo, o GOSPOD, in uho nagni k vpitju mojemu; nikar ne molči solzam mojim, kajti tujec sem pri tebi in naselnik kakor vsi očetje moji.Prizanesi mi, da se okrepčam, preden odidem in me več ne bo.

¹³Abate-Ţi privirea dela mine, şi lasă-mă să răsuflu, pînă nu mă duc şi să nu mai fiu!

¹³Prizanesi mi, da se okrepčam, preden odidem in me več ne bo.