¹După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

¹DESPUÉS de esto abrió Job su boca, y maldijo su día.

²A luat cuvîntul şi a zis:

²Y exclamó Job, y dijo:

³,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

³Perezca el día en que yo nací, Y la noche que se dijo: Varón es concebido.

⁴Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

⁴Sea aquel día sombrío, Y Dios no cuide de él desde arriba, Ni claridad sobre él resplandezca.

⁵S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

⁵Aféenlo tinieblas y sombra de muerte; Repose sobre él nublado, Que lo haga horrible como caliginoso día.

⁶Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

⁶Ocupe la oscuridad aquella noche; No sea contada entre los días del año, Ni venga en él número de los meses.

⁷Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

⁷Oh si fuere aquella noche solitaria, Que no viniera canción alguna en ella!

⁸Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

⁸Maldíganla los que maldicen al día, Los que se aprestan para levantar su llanto.

⁹să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

⁹Oscurézcanse las estrellas de su alba; Espere la luz, y no venga, Ni vea los párpados de la mañana:

¹⁰Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

¹⁰Por cuanto no cerró las puertas del vientre donde yo estaba, Ni escondió de mis ojos la miseria.

¹¹Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

¹¹¿Por qué no morí yo desde la matriz, O fuí traspasado en saliendo del vientre?

¹²Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

¹²¿Por qué me previnieron las rodillas? ¿Y para qué las tetas que mamase?

¹³Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

¹³Pues que ahora yaciera yo, y reposara; Durmiera, y entonces tuviera reposo,

¹⁴cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

¹⁴Con los reyes y con los consejeros de la tierra, Que edifican para sí los desiertos;

¹⁵cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

¹⁵O con los príncipes que poseían el oro, Que henchían sus casas de plata.

¹⁶Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

¹⁶O ¿por qué no fuí escondido como aborto, Como los pequeñitos que nunca vieron luz?

¹⁷Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

¹⁷Allí los impíos dejan el perturbar, Y allí descansan los de cansadas fuerzas.

¹⁸Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

¹⁸Allí asimismo reposan los cautivos; No oyen la voz del exactor.

¹⁹cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

¹⁹Allí están el chico y el grande; Y el siervo libre de su señor.

²⁰Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

²⁰¿Por qué se da luz al trabajado, Y vida á los de ánimo en amargura,

²¹cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

²¹Que esperan la muerte, y ella no llega, Aunque la buscan más que tesoros;

²²cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -

²²Que se alegran sobremanera, Y se gozan, cuando hallan el sepulcro?

²³Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

²³¿Por qué al hombre que no sabe por donde vaya, Y al cual Dios ha encerrado?

²⁴Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

²⁴Pues antes que mi pan viene mi suspiro; Y mis gemidos corren como aguas.

²⁵De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

²⁵Porque el temor que me espantaba me ha venido, Y hame acontecido lo que temía.

²⁶N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``

²⁶No he tenido paz, no me aseguré, ni me estuve reposado; Vínome no obstante turbación.