1EN el año que murió el rey Uzzías vi yo al Señor sentado sobre un trono alto y sublime, y sus faldas henchían el templo.
1Saß li chihab nak quicam li rey Uzías, chanchan matqßuenbil quinbânu nak quixcßutbesi rib li Kâcuaß chicuu. Quicuil nak cßojcßo saß xbên jun cßojaribâl saß jun naßajej najt xteram ut mâ cßajoß xchakßal ru. Ut quinujac li rochoch li Dios riqßuin li rakß.
2Y encima de él estaban serafines: cada uno tenía seis alas; con dos cubrían sus rostros, y con dos cubrían sus pies, y con dos volaban.
2Ut saß xbên cuanqueb li serafines, chanchaneb li ángel. Cuakitk xxiqßueb li junjûnk; cuib lix xiqßueb nequeßxtzßap cuiß li ruheb, cuib nequeßxtzßap cuiß li rokeb ut cuib nequeßxicßan cuiß.
3Y el uno al otro daba voces, diciendo: Santo, santo, santo, Jehová de los ejércitos: toda la tierra está llena de su gloria.
3Ut queßxjap re chi ribileb rib chixyebal: —Santo, santo, santo li Kâcuaß li nimajcual Dios. Chixjunil li ruchichßochß nujenak riqßuin lix nimal xlokßal, chanqueb.
4Y los quiciales de las puestas se estremecieron con la voz del que clamaba, y la casa se hinchió de humo.
4Ut xban xyâb xcuxeb, queßecßan saß xnaßajeb li rokechal xpuertil li templo ut quinujac li sib saß li templo.
5Entonces dije: Ay de mí! que soy muerto; que siendo hombre inmundo de labios, y habitando en medio de pueblo que tiene labios inmundos, han visto mis ojos al Rey, Jehová de los ejércitos.
5Tojoßnak quinye lâin: —Tokßob xak cuu. Lâin jun cuînk aj mâc ut incßaß us li na-el saß xtzßûmal cue. Ut saß xyânkeb li tenamit aj mâc cuanquin. Anakcuan tincâmk xban nak riqßuin xnakß cuu xcuil ru li Rey, li Kâcuaß li nimajcual Dios.—
6Y voló hacia mí uno de los serafines, teniendo en su mano un carbón encendido, tomado del altar con unas tenazas:
6Ut quicuil nak quixicßan chak jun reheb li serafines. Coxchap chak li ru xam lochlo xxamlel saß li artal riqßuin jun li chapleb chßîchß ut quixcßam chak cuanquin cuiß.
7Y tocando con él sobre mi boca, dijo: He aquí que esto tocó tus labios, y es quitada tu culpa, y limpio tu pecado.
7Ut quixnumsi li ru xam chi xtzßûmal cue ut quixye: —Anakcuan xinnumsi chi xtzßûmal âcue li ru xam aßin, ut riqßuin aßin isinbil chic lâ mâusilal ut cuybil sachbil chic lâ mâc, chan cue.
8Después oí la voz del Señor, que decía: ¿A quién enviaré, y quién nos irá? Entonces respondí yo: Heme aquí, envíame á mí.
8Ut quicuabi lix yâb xcux li Kâcuaß yô chak chixyebal: —¿Ani tintakla? ¿Ut ani tâxic chokß kûchil? chan li Kâcuaß. Ut lâin quinchakßoc ut quinye, —Cueßquin lâin. Taklahin lâin, chanquin re.
9Y dijo: Anda, y di á este pueblo: Oid bien, y no entendáis; ved por cierto, mas no comprendáis.
9Tojoßnak quixye cue: —Ayu ut toxâye reheb li tenamit chi joßcaßin: Yôkex chirabinquil, abanan moco têtau ta ru lix yâlal ut yôkex chirilbal, abanan incßaß têqßue retal cßaßru xyâlal, chaßakat reheb.
10Engruesa el corazón de aqueste pueblo, y agrava sus oídos, y ciega sus ojos; porque no vea con sus ojos, ni oiga con sus oídos, ni su corazón entienda, ni se convierta, y haya para él sanidad.
10Ut quixye cuißchic cue li Kâcuaß: —Âlobresi lix chßôleb li tenamit aßin re nak incßaß teßxtau xyâlal. Incßaß saken cheßabînk ut incßaß saken cheßilok re nak incßaß cheßilok riqßuin li ruheb ut incßaß saken cheßabînk riqßuin lix xiqßueb, chi moco lix chßôleb chixtau xyâlal, chi moco teßsukßîk cuiqßuin re tebinqßuirtesi, chan.
11Y yo dije: ¿Hasta cuándo, Señor? Y respondió él: Hasta que las ciudades estén asoladas, y sin morador, ni hombre en las casas, y la tierra sea tornada en desierto;
11Ut lâin quinpatzß re, —¿Joß najtil teßxcßul chi joßcaßin, at Kâcuaß?— Li Dios quixye cue: —Toj retal teßsachekß chixjunileb li tenamit. Mâ jun chic tâcanâk saß rochocheb ut lix chßochßeb tâcanâk chi mâcßaß chic cuan.
12Hasta que Jehová hubiere echado lejos los hombres, y multiplicare en medio de la tierra la desamparada.
12Toj tintaklaheb chi najt chixjunileb li cristian toj retal tâcanâk li tenamit chi mâcßaß chic cuan.Cui toj teßcanâk coßxibak tebinsach ajcuiß ruheb aßan. Chanchan nak nayoqßueß li cheß ji ut caßaj chic lix tônal nacana, chan li Kâcuaß. Abanan lix tôn li cheß aßan tâtuxmekß cuißchic. Aßan retalil li tenamit li sicßbil ru xban li Dios.
13Pues aun quedará en ella una décima parte, y volverá, bien que habrá sido asolada: como el olmo y como el alcornoque, de los cuales en la tala queda el tronco, así será el tronco de ella la simiente santa.
13Cui toj teßcanâk coßxibak tebinsach ajcuiß ruheb aßan. Chanchan nak nayoqßueß li cheß ji ut caßaj chic lix tônal nacana, chan li Kâcuaß. Abanan lix tôn li cheß aßan tâtuxmekß cuißchic. Aßan retalil li tenamit li sicßbil ru xban li Dios.