¹Homo, naskita de virino, Havas mallongan vivon kaj abundon da afliktoj.

¹Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

²Kiel floro li elkreskas kaj velkas; Li forkuras kiel ombro kaj ne restas.

²Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

³Kaj kontraux tia Vi malfermas Viajn okulojn, Kaj min Vi vokas al jugxo kun Vi!

³Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

⁴CXu povas purulo deveni de malpurulo? Neniu.

⁴Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

⁵Se liaj tagoj estas difinitaj, la nombro de liaj monatoj estas cxe Vi; Vi difinis lian limon, kiun li ne transpasos.

⁵Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

⁶Deturnu do Vin de li, ke li estu trankvila, GXis venos lia tempo, kiun li sopiras kiel dungito.

⁶întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

⁷Arbo havas esperon, se gxi estas dehakita, ke gxi denove sxangxigxos, Kaj gxi ne cxesos kreskigi brancxojn.

⁷Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

⁸Se gxia radiko maljunigxis en la tero, Kaj gxia trunko mortas en polvo,

⁸Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

⁹Tamen, eksentinte la odoron de akvo, gxi denove verdigxas, Kaj kreskas plue, kvazaux jxus plantita.

⁹înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

¹⁰Sed homo mortas kaj malaperas; Kiam la homo finigxis, kie li estas?

¹⁰Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

¹¹Forfluas la akvo el lago, Kaj rivero elcxerpigxas kaj elsekigxas:

¹¹Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

¹²Tiel homo kusxigxas, kaj ne plu levigxas; Tiel longe, kiel la cxielo ekzistas, ili ne plu vekigxos, Nek revigligxos el sia dormado.

¹²aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

¹³Ho, se Vi kasxus min en SXeol, Se Vi kasxus min gxis la momento, kiam pasos Via kolero, Se Vi difinus por mi templimon kaj poste rememorus min!

¹³Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

¹⁴Kiam homo mortas, cxu li poste povas revivigxi? Dum la tuta tempo de mia batalado mi atendus, GXi venos mia forsxangxo.

¹⁴Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

¹⁵Vi vokus, kaj mi respondus al Vi; Vi ekdezirus la faritajxon de Viaj manoj.

¹⁵Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

¹⁶Nun Vi kalkulas miajn pasxojn; Ne konservu mian pekon;

¹⁶Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

¹⁷Sigelu en paketo miajn malbonagojn, Kaj kovru mian kulpon.

¹⁷călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

¹⁸Sed monto, kiu falas, malaperas; Kaj roko forsxovigxas de sia loko;

¹⁸Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

¹⁹SXtonojn forlavas la akvo, Kaj gxia disversxigxo fordronigas la polvon de la tero: Tiel Vi pereigas la esperon de homo.

¹⁹cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

²⁰Vi premas lin gxis fino, kaj li foriras; Li sxangxas sian vizagxon, kaj Vi forigas lin.

²⁰Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

²¹Se liaj infanoj estas honorataj, li tion ne scias; Se ili estas humiligataj, li tion ne rimarkas.

²¹De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

²²Nur lia propra korpo lin doloras, Nur pri sia propra animo li suferas.

²²Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``