1Da antwortete Hiob und sprach:
1Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2O daß mein Unmut und mein Unglück gegeneinander abgewogen und zugleich auf eine Waage gelegt würden!
2,,Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cîntărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3Denn nun ist es schwerer als Meeressand; darum sind meine Reden so verwirrt.
3ar fi mai grele decît nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele pînă la nebunie!
4Denn die Pfeile des Allmächtigen stecken in mir, mein Geist saugt ihr Gift; die Schrecken Gottes bestürmen mich.
4Căci săgeţile Celui Atotputernic m'au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!
5Schreit auch ein Wildesel beim Gras, brüllt auch ein Ochse, wenn er Futter hat?
5Sbiară măgarul sălbatec cînd are verdeaţă? Mugeşte boul cînd are de mîncare?
6Kann man auch Fades essen ohne Salz, findet man am Eiweiß irgendwelchen Geschmack?
6Poţi mînca ce -i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?
7Was meine Seele zu berühren verschmähte, das ist jetzt mein täglich Brot!
7Orice lucru de care aş vrea să nu m'ating, acela -i hrana mea, fie cît de greţoasă ea!
8O daß doch käme, was ich wünsche, und Gott meine Hoffnung erfüllte:
8O, de mi s'ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9daß es doch Gott gefiele, mich zu zermalmen, seine Hand auszustrecken und mich abzuschneiden!
9De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mîna şi să mă prăpădească!
10So bliebe mir noch der Trost (worüber ich frohlocken würde im schonungslosen Schmerz), daß ich von den Worten des Heiligen nicht abgefallen bin!
10Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.
11Wie groß ist denn meine Kraft, daß ich noch ausharren, und wann kommt mein Ende, daß meine Seele sich gedulden soll?
11La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?
12Ist mir denn der Steine Kraft gegeben, ist dies mein Fleisch etwa von Erz?
12Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
13Bin ich denn nicht hilflos und des Heils beraubt?
13Nu sînt eu lipsit de ajutor, şi n'a fugit mîntuirea de mine?
14Dem Verzagten soll sein Freund Mitleid erzeigen, selbst wenn er von der Furcht des Allmächtigen lassen sollte.
14Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.
15Meine Brüder trügen wie ein Wildbach, wie das Bett der Wildbäche, die überlaufen,
15Fraţii mei s'au arătat înşelători ca un pîrîu, ca albia pîraielor cari trec.
16welche trübe werden vom Eis, wenn der Schnee sich darin birgt,
16Un sloi le turbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;
17die aber versiegen zur Zeit der Sommerglut und von ihrem Ort verschwinden, wenn es heiß wird.
17vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.
18Es biegen ab von ihrem Wege die Karawanen, ziehen in die Wüste und verirren sich;
18Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, şi pier.
19es schauen sie die Karawanen Themas, die Reisegesellschaften Sebas hoffen auf sie.
19Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sînt plini de nădejde cînd le văd.
20Aber sie werden in ihrer Hoffnung zuschanden; wenn sie dorthin kommen, sind sie enttäuscht.
20Dar rămîn înşelaţi în nădejdea lor, rămîn uimiţi cînd ajung la ele.
21So seid auch ihr mir jetzt geworden; ihr schauet Schreckliches und fürchtet euch davor!
21Aşa sînteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul, şi vă îngroziţi!
22Habe ich gesagt: «Gebet mir etwas!» oder «Bringt mir etwas von eurem Vermögen her;
22V'am zis eu oare: ,Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
23rettet mich aus der Hand des Feindes und erlöset mich von des Tyrannen Hand?»
23scăpaţi-mă din mîna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mîna celor răi?`
24Belehret mich, so will ich schweigen,
24Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
25weiset mir nach, wo ich gefehlt! O wie eindringlich sind die Reden der Wahrheit! Aber was bringen eure Zurechtweisungen zu-recht?
25O cît de înduplecătoare sînt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26Gedenket ihr Worte zu bekritteln und haltet die Reden eines Verzweifelten für Wind?
26Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decît vînt în cuvintele unui desnădăjduit?
27Ja, ihr werfet das Los über eine Waise und verhandelt euren Freund!
27Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.
28Und nun seid doch so gefällig und schaut mich an, ob ich euch ins Angesicht lügen werde!
28Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!
29Kehret um, tut nicht Unrecht! Ja, kehret um! noch bin ich im Recht!
29Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă, şi mărturisiţi că sînt nevinovat!
30Ist denn Unrecht auf meiner Zunge, oder unterscheidet mein Gaumen nicht, was verderblich ist?
30Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?