¹Mein Sohn, merke auf meine Weisheit und neige dein Ohr meiner Belehrung zu;

¹Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea, şi pleacă urechea la învăţătura mea,

²daß du Vorsicht übest und deine Lippen Erkenntnis bewahren.

²ca să fii cu chibzuinţă, şi buzele tale să aibă cunoştinţă.

³Denn von Honig triefen die Lippen der Fremden, und glätter als Öl ist ihr Gaumen;

³Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul;

⁴aber zuletzt ist sie bitter wie Wermut, scharf wie ein zweischneidig Schwert;

⁴dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.

⁵ihre Füße laufen zum Tod, ihre Schritte streben dem Totenreich zu;

⁵Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor.

⁶den Pfad des Lebens erwägt sie nicht einmal; sie geht eine unsichere Bahn, die sie selbst nicht kennt.

⁶Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge.

⁷Und nun, ihr Söhne, höret mir zu und weichet nicht von den Reden meines Mundes!

⁷Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi dela cuvintele gurii mele:

⁸Bleibe fern von dem Weg, der zu ihr führt, und nähere dich nicht der Tür ihres Hauses!

⁸depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei,

⁹Daß du nicht Fremden deine Ehre opferst und deine Jahre dem Grausamen;

⁹ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;

¹⁰daß sich nicht Fremde von deinem Vermögen sättigen und du dich nicht abmühen müssest für eines andern Haus,

¹⁰ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;

¹¹also daß, wenn dir dann Leib und Fleisch hinschwindet, du zuletzt seufzen und sagen müssest:

¹¹ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea şi trupul ţi se vor istovi,

¹²Warum habe ich doch die Zucht gehaßt, warum hat mein Herz die Zurechtweisung verachtet?

¹²şi să zici: ,,Cum am putut eu să urăsc certarea, şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?

¹³Ich habe nicht gehört auf die Stimme meiner Lehrer und meinen Lehrmeistern kein Gehör geschenkt!

¹³Cum am putut să n'ascult glasul învăţătorilor mei, şi să nu iau aminte la ceice mă învăţau?

¹⁴Fast wäre ich gänzlich ins Unglück geraten, inmitten der Versammlung und der Gemeinde!

¹⁴Cît pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!``

¹⁵Trinke Wasser aus deinem Born und Ströme aus deinem Brunnen!

¹⁵Bea apă din fîntîna ta, şi din izvoarele puţului tău.

¹⁶Sollen deine Quellen sich auf die Straße ergießen, deine Wasserbäche auf die Plätze?

¹⁶Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă rîurile pe pieţele de obşte?

¹⁷Sie sollen dir allein gehören und keinem Fremden neben dir!

¹⁷Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lîngă tine.

¹⁸Dein Born sei gesegnet, und freue dich des Weibes deiner Jugend!

¹⁸Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.

¹⁹Die liebliche Hindin, die anmutige Gemse, möge dich ihr Busen allezeit ergötzen, mögest du dich an ihrer Liebe stets berauschen!

¹⁹Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!

²⁰Warum aber, mein Sohn, wolltest du dich an einer andern vergehen und den Busen einer Fremden umarmen?

²⁰Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?

²¹Denn eines jeglichen Wege liegen klar vor den Augen des HERRN, und er achtet auf alle seine Pfade!

²¹Căci căile omului sînt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui.

²²Den Gottlosen nehmen seine eigenen Missetaten gefangen, und von den Stricken seiner Sünde wird er festgehalten.

²²Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui.

²³Er stirbt an Zuchtlosigkeit, und infolge seiner großen Torheit taumelt er dahin.

²³El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie.