¹Az asszonytól született ember rövid életû és háborúságokkal bõvelkedõ.

¹Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

²Mint a virág, kinyílik és elhervad, és eltünik, mint az árnyék és nem állandó.

²Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.

³Még az ilyen ellen is felnyitod-é szemeidet, tennen magaddal törvénybe állítasz-é engem?

³Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!

⁴Ki adhat tisztát a tisztátalanból? Senki.

⁴Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.

⁵Nincsenek-é meghatározva napjai? Az õ hónapjainak számát te tudod; határt vetettél néki, a melyet nem hághat át.

⁵Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,

⁶Fordulj el azért tõle, hogy nyugodalma legyen, hogy legyen napjában annyi öröme, mint egy béresnek.

⁶întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.

⁷Mert a fának van reménysége; ha levágják, ismét kihajt, és az õ hajtásai el nem fogynak.

⁷Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.

⁸Még ha megaggodik is a földben a gyökere, és ha elhal is a porban törzsöke:

⁸Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,

⁹A víznek illatától kifakad, ágakat hajt, mint a csemete.

⁹înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

¹⁰De ha a férfi meghal és elterül; ha az ember kimúlik, hol van õ?

¹⁰Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?

¹¹Mint a víz kiapad a tóból, a patak elapad, kiszárad:

¹¹Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,

¹²Úgy fekszik le az ember és nem kél fel; az egek elmúlásáig sem ébrednek, nem költetnek föl az õ álmukból.

¹²aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.

¹³Vajha engem a holtak országában tartanál; rejtegetnél engemet addig, a míg elmúlik a te haragod; határt vetnél nékem, azután megemlékeznél rólam!

¹³Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!

¹⁴Ha meghal az ember, vajjon feltámad-é? [Akkor] az én hadakozásom minden idejében reménylenék, míglen elkövetkeznék az én elváltozásom.

¹⁴Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.

¹⁵Szólítanál és én felelnék néked, kivánkoznál a te kezednek alkotása után.

¹⁵Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.

¹⁶De most számlálgatod az én lépéseimet, és nem nézed el az én vétkeimet!

¹⁶Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;

¹⁷Gonoszságom egy csomóba van lepecsételve, és hozzáadod bûneimhez.

¹⁷călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.

¹⁸Még a hegy is szétomlik, ha eldõl; a szikla is elmozdul helyérõl;

¹⁸Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,

¹⁹A köveket lekoptatja a víz, a földet elsodorja annak árja: az ember reménységét is úgy teszed semmivé.

¹⁹cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.

²⁰Hatalmaskodol rajta szüntelen és õ elmegy; megváltoztatván az arczát, úgy bocsátod el õt.

²⁰Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.

²¹Ha tisztesség éri is fiait, nem tudja; ha megszégyenülnek, nem törõdik velök.

²¹De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.

²²Csak õmagáért fáj még a teste, és a lelke is õmagáért kesereg.

²²Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``