¹Jób pedig folytatá az õ beszédét, és monda:

¹Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

²Oh, vajha olyan volnék, mint a hajdani hónapokban, a mikor Isten õrzött engem!

²,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

³Mikor az õ szövétneke fénylett fejem fölött, [s] világánál jártam a setétet;

³cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

⁴A mint java-korom napjaiban valék, a mikor Isten gondossága borult sátoromra!

⁴Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

⁵Mikor még a Mindenható velem volt, [és] körültem voltak gyermekeim;

⁵cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

⁶Mikor lábaimat [édes] tejben mostam, és mellettem a szikla olajpatakokat ontott;

⁶cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

⁷Mikor a kapuhoz mentem, fel a városon; a köztéren székemet fölállítám:

⁷Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

⁸Ha megláttak az ifjak, félrevonultak, az öregek is fölkeltek [és ]állottak.

⁸tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

⁹A fejedelmek abbahagyták a beszédet, és tenyeröket szájukra tették.

⁹Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

¹⁰A fõemberek szava elnémult, és nyelvök az ínyökhöz ragadt.

¹⁰Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

¹¹Mert a mely fül hallott, boldognak mondott engem, és a mely szem látott, bizonyságot tett én felõlem.

¹¹Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

¹²Mert megmentém a kiáltozó szegényt, és az árvát, a kinek nem volt segítsége.

¹²Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

¹³A veszni indultnak áldása szállt reám, az özvegynek szívét megörvendeztetém.

¹³Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

¹⁴Az igazságot magamra öltém és az is magára ölte engem; palást és süveg gyanánt volt az én ítéletem.

¹⁴Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

¹⁵A vaknak én szeme valék, és a sántának lába.

¹⁵Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

¹⁶A szûkölködõknek én atyjok valék, az ismeretlennek ügyét is jól meghányám-vetém.

¹⁶Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

¹⁷Az álnoknak zápfogait kitördösém, és fogai közül a prédát kiütém vala.

¹⁷Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

¹⁸Azt gondoltam azért: fészkemmel veszek el, és mint a homok, megsokasodnak napjaim.

¹⁸Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

¹⁹Gyökerem a víznek nyitva lesz, és ágamon hál meg a harmat.

¹⁹Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

²⁰Dicsõségem megújul velem, és kézívem erõsebbé lesz kezemben.

²⁰Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

²¹Hallgattak és figyeltek reám, és elnémultak az én tanácsomra.

²¹Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

²²Az én szavaim után nem szóltak többet, [s harmatként] hullt []rájok beszédem.

²²După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

²³Mint az esõre, úgy vártak rám, és szájukat tátották, mint tavaszi záporra.

²³Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

²⁴Ha rájok mosolyogtam, nem bizakodtak el, és arczom derüjét nem sötétíték be.

²⁴Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

²⁵[Örömest] választottam útjokat, mint fõember ültem [ott;] úgy laktam [ott,] mint király a hadseregben, mint a ki bánkódókat vigasztal.

²⁵Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.