1Jób pedig felele, és monda:
1Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2Oh, ha az én bosszankodásomat mérlegre vetnék, és az én nyomorúságomat vele együtt tennék a fontba!
2,,Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cîntărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3Bizony súlyosabb ez a tenger fövenyénél; azért balgatagok az én szavaim.
3ar fi mai grele decît nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele pînă la nebunie!
4Mert a Mindenható nyilai vannak én bennem, a melyeknek mérge emészti az én lelkemet, és az Istennek rettentései ostromolnak engem.
4Căci săgeţile Celui Atotputernic m'au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!
5Ordít-é a vadszamár a zöld füvön, avagy bõg-é az ökör az õ abrakja mellett?
5Sbiară măgarul sălbatec cînd are verdeaţă? Mugeşte boul cînd are de mîncare?
6Vajjon ízetlen, sótalan étket eszik-é az ember; avagy kellemes íze van-é a tojásfehérnek?
6Poţi mînca ce -i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?
7Lelkem iszonyodik érinteni is; olyanok azok nékem, mint a megromlott kenyér!
7Orice lucru de care aş vrea să nu m'ating, acela -i hrana mea, fie cît de greţoasă ea!
8Oh, ha az én kérésem teljesülne, és az Isten megadná, amit reménylek;
8O, de mi s'ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9És tetszenék Istennek, hogy összetörjön engem, megoldaná kezét, hogy szétvagdaljon engem!
9De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mîna şi să mă prăpădească!
10Még akkor lenne valami vigasztalásom; újjonganék a fájdalomban, a mely nem kimél, mert nem tagadtam meg a Szentnek beszédét.
10Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.
11Micsoda az én erõm, hogy várakozzam; mi az én végem, hogy türtõztessem magam?!
11La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?
12Kövek ereje-é az én erõm, avagy az én testem aczélból van-é?
12Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
13Hát nincsen-é segítség számomra; avagy a szabadulás elfutott-é tõlem?!
13Nu sînt eu lipsit de ajutor, şi n'a fugit mîntuirea de mine?
14A szerencsétlent barátjától részvét illeti meg, még ha elhagyja is a Mindenhatónak félelmét.
14Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.
15Atyámfiai hûtlenül elhagytak mint a patak, a mint túláradnak medrükön a patakok.
15Fraţii mei s'au arătat înşelători ca un pîrîu, ca albia pîraielor cari trec.
16A melyek szennyesek a jégtõl, a melyekben [olvadt] hó hömpölyög;
16Un sloi le turbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;
17Mikor átmelegülnek, elapadnak, a hõség miatt fenékig száradnak.
17vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.
18Letérnek útjokról a vándorok; felmennek a sivatagba [utánok] és elvesznek.
18Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, şi pier.
19Nézegetnek utánok Téma vándorai; Sébának utasai bennök reménykednek.
19Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sînt plini de nădejde cînd le văd.
20Megszégyenlik, hogy bíztak, közel mennek és elpirulnak.
20Dar rămîn înşelaţi în nădejdea lor, rămîn uimiţi cînd ajung la ele.
21Így lettetek ti most semmivé; látjátok a nyomort és féltek.
21Aşa sînteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul, şi vă îngroziţi!
22Hát mondtam-é: adjatok nékem [valamit,] és a ti jószágotokból ajándékozzatok meg engem?
22V'am zis eu oare: ,Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
23Szabadítsatok ki engem az ellenség kezébõl, és a hatalmasok kezébõl vegyetek ki engem?
23scăpaţi-mă din mîna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mîna celor răi?`
24Tanítsatok meg és én elnémulok, s a miben tévedek, értessétek meg velem.
24Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
25Oh, mily hathatósak az igaz beszédek! De mit ostoroz a ti ostorozásotok?
25O cît de înduplecătoare sînt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26Szavak ostorozására készültök-é? Hiszen a szélnek valók a kétségbeesettnek szavai!
26Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decît vînt în cuvintele unui desnădăjduit?
27Még az árvának is néki esnétek, és [sírt] ásnátok a ti barátotoknak is?!
27Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.
28Most hát tessék néktek rám tekintenetek, és szemetekbe csak nem hazudom?
28Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!
29Kezdjétek újra kérlek, ne legyen hamisság. Kezdjétek újra, az én igazságom még mindig áll.
29Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă, şi mărturisiţi că sînt nevinovat!
30Van-é az én nyelvemen hamisság, avagy az én ínyem nem veheti-é észre a nyomorúságot?
30Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?