¹Áldjad én lelkem az Urat! Uram én Istenem, nagy vagy te igen, ékességet és fenséget öltöztél magadra!

¹Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

²A ki körülvette magát világossággal, mint egy öltözettel, és kiterjesztette az egeket, mint egy kárpitot;

²Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

³A ki vizeken építi fel az õ palotáját, a felhõket rendeli az õ szekerévé, jár a szeleknek szárnyain;

³Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.

⁴A ki a szeleket teszi követeivé, a lángoló tüzet szolgáivá.

⁴Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

⁵Õ fundálta a földet az õ oszlopain, nem mozdul az meg soha örökké.

⁵Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

⁶Vízáradattal, mint egy ruhával borítottad be azt, a hegyek felett is vizek állottak vala.

⁶Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

⁷Egy kiáltásodtól eloszlának, és mennydörgésednek szavától szétriadának.

⁷dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,

⁸Hegyek emelkedének fel és völgyek szállának alá arra a helyre, a melyet fundáltál nékik.

⁸suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.

⁹Határt vetettél, a melyet át nem hágnak, nem térnek vissza a földnek elborítására.

⁹Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.

¹⁰A ki elbocsátja a forrásokat a völgyekbe, hogy folydogáljanak a hegyek között;

¹⁰Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.

¹¹Megitassák a mezõnek minden állatát; a vadszamarak is megoltsák szomjúságukat.

¹¹Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.

¹²Mellettök lakoznak az égnek madarai, az ágak közül hangicsálnak.

¹²Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

¹³A ki megöntözi a hegyeket az õ palotájából; a te munkáidnak gyümölcsébõl megelégíttetik a föld.

¹³Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.

¹⁴A ki füvet sarjaszt a barmoknak és növényeket az embereknek hasznára, hogy eledelt vegyenek a földbõl,

¹⁴Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:

¹⁵És bort, a mely megvidámítja a halandónak szívét, fényesebbé teszi az orczát az olajnál; és kenyeret, a mely megerõsíti a halandónak szívét.

¹⁵vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.

¹⁶Megelégíttetnek az Úrnak fái, a Libánonnak czédrusai, a melyeket plántált;

¹⁶Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.

¹⁷A melyeken madarak fészkelnek: az eszterág, a melynek a cziprusok a háza.

¹⁷În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;

¹⁸A magas hegyek a vadkecskéknek, a sziklák hörcsögöknek menedéke.

¹⁸munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.

¹⁹Teremtett holdat ünnepeknek mutatására; a napot, a mely lenyugovását tudja.

¹⁹El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.

²⁰Szerzett setétséget, hogy éjszaka legyen, a melyben szétjárjanak a mezõnek összes vadai;

²⁰Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

²¹Az oroszlánkölykök, a melyek ordítanak a prédáért, sürgetvén Istentõl eledelöket.

²¹puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.

²²Ha felkél a nap, elrejtõznek és hajlékaikban heverésznek;

²²Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.

²³Az ember munkájára megy ki, és az õ dolgára mind estvéig.

²³Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.

²⁴Mily számtalanok a te mûveid, Uram! Mindazokat bölcsen alkottad meg, és betelt a föld a te gazdagságoddal.

²⁴Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.

²⁵Ez a nagy és széles tenger! Itt vannak benne a megszámlálhatatlan csúszók; apró állatok nagyokkal együtt.

²⁵Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

²⁶Amott gályák járnak [s] czethal, a melyet azért formáltál, hogy játszadozzék benne.

²⁶Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

²⁷Mindazok te reád néznek, hogy megadjad eledelüket alkalmas idõben.

²⁷Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

²⁸Adsz nékik [és] õk takarnak; megnyitod kezedet, és megtelnek a te jóvoltoddal.

²⁸Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.

²⁹Elfordítod orczádat, megháborodnak; elveszed a lelköket, kimulnak és porrá lesznek újra.

²⁹Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.

³⁰Kibocsátod a te lelkedet, megújulnak, és újjá teszed a földnek színét.

³⁰Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.

³¹Legyen az Úrnak dicsõség örökké; örvendezzen az Úr az õ teremtményeiben;

³¹În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

³²A ki, ha rátekint e földre, megrendül az; megilleti a hegyeket, és füstölögnek azok.

³²El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

³³Éneklek az Úrnak egész életemben; zengedezek az én Istenemnek, a míg vagyok!

³³Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.

³⁴Legyen kedves néki az én rebegésem; örvendezem én az Úrban;

³⁴Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

³⁵Veszszenek el a bûnösök a földrõl, és a hitetlenek ne legyenek többé! Áldjad én lelkem az Urat; dicsérjétek az Urat!

³⁵Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!