¹Lofa þú Drottin, sála mín! Drottinn, Guð minn, þú ert harla mikill. Þú ert klæddur hátign og vegsemd.

¹Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

²Þú hylur þig ljósi eins og skikkju, þenur himininn út eins og tjalddúk.

²Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

³Þú hvelfir hásal þinn í vötnunum, gjörir ský að vagni þínum, og ferð um á vængjum vindarins.

³Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.

⁴Þú gjörir vindana að sendiboðum þínum, bálandi eld að þjónum þínum.

⁴Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

⁵Þú grundvallar jörðina á undirstöðum hennar, svo að hún haggast eigi um aldur og ævi.

⁵Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

⁶Hafflóðið huldi hana sem klæði, vötnin náðu upp yfir fjöllin,

⁶Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

⁷en fyrir þinni ógnun flýðu þau, fyrir þrumurödd þinni hörfuðu þau undan með skelfingu.

⁷dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,

⁸Þau gengu yfir fjöllin, steyptust niður í dalina, þangað sem þú hafðir búið þeim stað.

⁸suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.

⁹Þú settir takmörk, sem þau mega ekki fara yfir, þau skulu ekki hylja jörðina framar.

⁹Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.

¹⁰Þú sendir lindir í dalina, þær renna milli fjallanna,

¹⁰Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.

¹¹þær svala öllum dýrum merkurinnar, villiasnarnir slökkva þorsta sinn.

¹¹Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.

¹²Yfir þeim byggja fuglar himins, láta kvak sitt heyrast milli greinanna.

¹²Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

¹³Þú vökvar fjöllin frá hásal þínum, jörðin mettast af ávexti verka þinna.

¹³Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.

¹⁴Þú lætur gras spretta handa fénaðinum og jurtir, sem maðurinn ræktar, til þess að framleiða brauð af jörðinni

¹⁴Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:

¹⁵og vín, sem gleður hjarta mannsins, olíu, sem gjörir andlitið gljáandi, og brauð, sem hressir hjarta mannsins.

¹⁵vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.

¹⁶Tré Drottins mettast, sedrustrén á Líbanon, er hann hefir gróðursett

¹⁶Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.

¹⁷þar sem fuglarnir byggja hreiður, storkarnir, er hafa kýprestrén að húsi.

¹⁷În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;

¹⁸Hin háu fjöll eru handa steingeitunum, klettarnir eru hæli fyrir stökkhérana.

¹⁸munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.

¹⁹Þú gjörðir tunglið til þess að ákvarða tíðirnar, sólin veit, hvar hún á að ganga til viðar.

¹⁹El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.

²⁰Þegar þú gjörir myrkur, verður nótt, og þá fara öll skógardýrin á kreik.

²⁰Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

²¹Ljónin öskra eftir bráð og heimta æti sitt af Guði.

²¹puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.

²²Þegar sól rennur upp, draga þau sig í hlé og leggjast fyrir í fylgsnum sínum,

²²Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.

²³en þá fer maðurinn út til starfa sinna, til vinnu sinnar fram á kveld.

²³Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.

²⁴Hversu mörg eru verk þín, Drottinn, þú gjörðir þau öll með speki, jörðin er full af því, er þú hefir skapað.

²⁴Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.

²⁵Þar er hafið, mikið og vítt á alla vegu, þar er óteljandi grúi, smá dýr og stór.

²⁵Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

²⁶Þar fara skipin um og Levjatan, er þú hefir skapað til þess að leika sér þar.

²⁶Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

²⁷Öll vona þau á þig, að þú gefir þeim fæðu þeirra á réttum tíma.

²⁷Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

²⁸Þú gefur þeim, og þau tína, þú lýkur upp hendi þinni, og þau mettast gæðum.

²⁸Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.

²⁹Þú byrgir auglit þitt, þá skelfast þau, þú tekur aftur anda þeirra, þá andast þau og hverfa aftur til moldarinnar.

²⁹Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.

³⁰Þú sendir út anda þinn, þá verða þau til, og þú endurnýjar ásjónu jarðar.

³⁰Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.

³¹Dýrð Drottins vari að eilífu, Drottinn gleðjist yfir verkum sínum,

³¹În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

³²hann sem lítur til jarðar, svo að hún nötrar, sem snertir við fjöllunum, svo að úr þeim rýkur.

³²El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

³³Ég vil ljóða um Drottin meðan lifi, lofsyngja Guði mínum meðan ég er til.

³³Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.

³⁴Ó að mál mitt mætti falla honum í geð! Ég gleðst yfir Drottni.Ó að syndarar mættu hverfa af jörðunni og óguðlegir eigi vera til framar. Vegsama þú Drottin, sála mín. Halelúja.

³⁴Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

³⁵Ó að syndarar mættu hverfa af jörðunni og óguðlegir eigi vera til framar. Vegsama þú Drottin, sála mín. Halelúja.

³⁵Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!