¹세상에 있는 인생에게 전쟁이 있지 아니하냐 ? 그 날이 품군의 날과 같지 아니하냐 ?

¹Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

²종은 저물기를 심히 기다리고 품군은 그 삯을 바라나니

²Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

³이와 같이 내가 여러 달째 곤고를 받으니 수고로운 밤이 내게 작정되었구나

³aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

⁴내가 누울 때면 말하기를 언제나 일어날꼬 언제나 밤이 갈꼬 하며 새벽까지 이리 뒤척, 저리 뒤척 하는구나

⁴Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

⁵내 살에는 구더기와 흙 조각이 의복처럼 입혔고 내 가죽은 합창 되었다가 터지는구나

⁵Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

⁶나의 날은 베틀의 북보다 빠르니 소망없이 보내는구나

⁶Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

⁷내 생명이 한 호흡 같음을 생각하옵소서 ! 나의 눈이 다시 복된 것을 보지 못하리이다

⁷Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

⁸나를 본 자의 눈이 다시는 나를 보지 못할 것이고 주의 눈이 나를 향하실지라도 내가 있지 아니하리이다

⁸Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

⁹구름이 사라져 없어짐 같이 음부로 내려가는 자는 다시 올라오지 못할 것이오니

⁹Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

¹⁰그는 다시 자기 집으로 돌아가지 못하겠고 자기 처소도 다시 그를 알지 못하리이다

¹⁰Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

¹¹그런즉 내가 내 입을 금하지 아니하고 내 마음의 아픔을 인하여 말하며 내 영혼의 괴로움을 인하여 원망하리이다

¹¹De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

¹²내가 바다니이까 ? 용이니이까 ? 주께서 어찌하여 나를 지키시나이까 ?

¹²Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

¹³혹시 내가 말하기를 내 자리가 나를 위로하고 내 침상이 내 수심을 풀리라 할 때에

¹³Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

¹⁴주께서 꿈으로 나를 놀래시고 이상으로 나를 두렵게 하시나이다

¹⁴atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

¹⁵이러므로 내 마음에 숨이 막히기를 원하오니 뼈보다도 죽는 것이 나으니이다

¹⁵Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

¹⁶내가 생명을 싫어하고 항상 살기를 원치 아니하오니 나를 놓으소서 내 날은 헛 것이니이다

¹⁶Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

¹⁷사람이 무엇이관대 주께서 크게 여기사 그에게 마음을 두시고

¹⁷Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

¹⁸아침마다 권징하시며 분초마다 시험하시나이까 ?

¹⁸să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

¹⁹주께서 내게서 눈을 돌이키지 아니하시며 나의 침 삼킬 동안도 나를 놓지 아니하시기를 어느 때까지 하시리이까 ?

¹⁹Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

²⁰사람을 감찰하시는 자여 ! 내가 범죄하였은들 주께 무슨 해가 되오리이까 ? 어찌하여 나로 과녁을 삼으셔서 스스로 무거운 짐이 되게 하셨나이까 ?

²⁰Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

²¹주께서 어찌하여 내 허물을 사하여 주지 아니하시며 내 죄악을 제하여 버리지 아니 하시나이까 ? 내가 이제 흙에 누우리니 주께서 나를 부지런히 찾으실지라도 내가 있지 아니하리이다

²¹Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``