¹O meu espírito está quebrantado, os meus dias se extinguem, a sepultura me está preparada!

¹Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

²Deveras estou cercado de zombadores, e os meus olhos contemplam a sua provocação!

²Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

³Dá-me, peço-te, um penhor, e sê o meu fiador para contigo; quem mais há que me dê a mão?

³Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

⁴Porque aos seus corações encobriste o entendimento, pelo que não os exaltarás.

⁴Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

⁵Quem entrega os seus amigos como presa, os olhos de seus filhos desfalecerão.

⁵Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

⁶Mas a mim me pôs por motejo dos povos; tornei-me como aquele em cujo rosto se cospe.

⁶M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

⁷De mágoa se escureceram os meus olhos, e todos os meus membros são como a sombra.

⁷Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

⁸Os retos pasmam disso, e o inocente se levanta contra o ímpio.

⁸Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

⁹Contudo o justo prossegue no seu caminho e o que tem mãos puras vai crescendo em força.

⁹Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

¹⁰Mas tornai vós todos, e vinde, e sábio nenhum acharei entre vós.

¹⁰Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

¹¹Os meus dias passaram, malograram-se os meus propósitos, as aspirações do meu coração.

¹¹Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

¹²Trocam a noite em dia; dizem que a luz está perto das trevas. el,

¹²Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

¹³Se eu olhar o Seol como a minha casa, se nas trevas estender a minha cama,

¹³Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

¹⁴se eu clamar � cova: Tu és meu pai; e aos vermes: Vós sois minha mãe e minha irmã;

¹⁴cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

¹⁵onde está então a minha esperança? Sim, a minha esperança, quem a poderá ver?

¹⁵Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

¹⁶Acaso descerá comigo até os ferrolhos do Seol? Descansaremos juntos no pó?

¹⁶Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``