¹Mas agora zombam de mim os de menos idade do que eu, cujos pais teria eu desdenhado de pôr com os cães do meu rebanho.

¹Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

²Pois de que me serviria a força das suas mãos, homens nos quais já pereceu o vigor?

²Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

³De míngua e fome emagrecem; andam roendo pelo deserto, lugar de ruínas e desolação.

³Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

⁴Apanham malvas junto aos arbustos, e o seu mantimento são as raízes dos zimbros.

⁴Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

⁵São expulsos do meio dos homens, que gritam atrás deles, como atrás de um ladrão.

⁵Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

⁶Têm que habitar nos desfiladeiros sombrios, nas cavernas da terra e dos penhascos.

⁶Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

⁷Bramam entre os arbustos, ajuntam-se debaixo das urtigas.

⁷Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

⁸São filhos de insensatos, filhos de gente sem nome; da terra foram enxotados.

⁸Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

⁹Mas agora vim a ser a sua canção, e lhes sirvo de provérbio.

⁹Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

¹⁰Eles me abominam, afastam-se de mim, e no meu rosto não se privam de cuspir.

¹⁰Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

¹¹Porquanto Deus desatou a minha corda e me humilhou, eles sacudiram de si o freio perante o meu rosto.

¹¹Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

¹²ë direita levanta-se gente vil; empurram os meus pés, e contra mim erigem os seus caminhos de destruição.

¹²Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

¹³Estragam a minha vereda, promovem a minha calamidade; não há quem os detenha.

¹³Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

¹⁴Vêm como por uma grande brecha, por entre as ruínas se precipitam.

¹⁴Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

¹⁵Sobrevieram-me pavores; é perseguida a minha honra como pelo vento; e como nuvem passou a minha felicidade.

¹⁵Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

¹⁶E agora dentro de mim se derrama a minha alma; os dias da aflição se apoderaram de mim.

¹⁶Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

¹⁷De noite me são traspassados os ossos, e o mal que me corrói não descansa.

¹⁷Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

¹⁸Pela violência do mal está desfigurada a minha veste; como a gola da minha túnica, me aperta.

¹⁸De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

¹⁹Ele me lançou na lama, e fiquei semelhante ao pó e � cinza.

¹⁹Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

²⁰Clamo a ti, e não me respondes; ponho-me em pé, e não atentas para mim.

²⁰Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

²¹Tornas-te cruel para comigo; com a força da tua mão me persegues.

²¹Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

²²Levantas-me sobre o vento, fazes-me cavalgar sobre ele, e dissolves-me na tempestade.

²²Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

²³Pois eu sei que me levarás � morte, e � casa do ajuntamento destinada a todos os viventes.

²³Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

²⁴Contudo não estende a mão quem está a cair? ou não clama por socorro na sua calamidade?

²⁴Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

²⁵Não chorava eu sobre aquele que estava aflito? ou não se angustiava a minha alma pelo necessitado?

²⁵Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

²⁶Todavia aguardando eu o bem, eis que me veio o mal, e esperando eu a luz, veio a escuridão.

²⁶Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

²⁷As minhas entranhas fervem e não descansam; os dias da aflição me surpreenderam.

²⁷Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

²⁸Denegrido ando, mas não do sol; levanto-me na congregação, e clamo por socorro.

²⁸Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

²⁹Tornei-me irmão dos chacais, e companheiro dos avestruzes.

²⁹Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

³⁰A minha pele enegrece e se me cai, e os meus ossos estão queimados do calor.

³⁰Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

³¹Pelo que se tornou em pranto a minha harpa, e a minha flauta em voz dos que choram.

³¹Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.