¹Então respondeu Elifaz, o temanita, e disse:

¹Elifaz din Teman a luat cuvîntul şi a zis:

²Se alguém intentar falar-te, enfadarte-ás? Mas quem poderá conter as palavras?

²,,Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

³Eis que tens ensinado a muitos, e tens fortalecido as mãos fracas.

³De multeori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mînile slăbite.

⁴As tuas palavras têm sustentado aos que cambaleavam, e os joelhos desfalecentes tens fortalecido.

⁴Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau, şi ai întărit genunchii cari se îndoiau.

⁵Mas agora que se trata de ti, te enfadas; e, tocando-te a ti, te desanimas.

⁵Şi acum, cînd este vorba de tine, eşti slab! Acum, cînd eşti atins tu, te turburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?

⁶Porventura não está a tua confiança no teu temor de Deus, e a tua esperança na integridade dos teus caminhos?

⁶Nădejdea ta, nu -i neprihănirea ta?

⁷Lembra-te agora disto: qual o inocente que jamais pereceu? E onde foram os retos destruídos?

⁷Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a perit? Cari oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?

⁸Conforme tenho visto, os que lavram iniquidade e semeiam o mal segam o mesmo.

⁸După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi samănă nelegiuirea îi seceră roadele!

⁹Pelo sopro de Deus perecem, e pela rajada da sua ira são consumidos.

⁹Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vîntul mîniei Lui.

¹⁰Cessa o rugido do leão, e a voz do leão feroz; os dentes dos leõezinhos se quebram.

¹⁰Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sînt zdrobiţi!

¹¹Perece o leão velho por falta de presa, e os filhotes da leoa andam dispersos.

¹¹Leul bătrîn piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.

¹²Ora, uma palavra se me disse em segredo, e os meus ouvidos perceberam um sussurro dela.

¹²Un cuvînt s'a furişat pînă la mine, şi urechea mea i -a prins sunetele uşoare.

¹³Entre pensamentos nascidos de visões noturnas, quando cai sobre os homens o sono profundo,

¹³În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc,

¹⁴sobrevieram-me o espanto e o tremor, que fizeram estremecer todos os meus ossos.

¹⁴m'a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremut.

¹⁵Então um espírito passou por diante de mim; arrepiaram-se os cabelos do meu corpo.

¹⁵Un duh a trecut pe lîngă mine... Tot părul mi s'a sbîrlit ca ariciul...

¹⁶Parou ele, mas não pude discernir a sua aparencia; um vulto estava diante dos meus olhos; houve silêncio, então ouvi uma voz que dizia:

¹⁶Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:

¹⁷Pode o homem mortal ser justo diante de Deus? Pode o varão ser puro diante do seu Criador?

¹⁷,,Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l -a făcut?

¹⁸Eis que Deus não confia nos seus servos, e até a seus anjos atribui loucura;

¹⁸Dacă n'are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,

¹⁹quanto mais aos que habitam em casas de lodo, cujo fundamento está no pó, e que são esmagados pela traça!

¹⁹cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, cari îşi trag obîrşia din ţărînă, şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

²⁰Entre a manhã e a tarde são destruidos; perecem para sempre sem que disso se faça caso.

²⁰De dimineaţă pînă seara sînt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ţine seama de ei.

²¹Se dentro deles é arrancada a corda da sua tenda, porventura não morrem, e isso sem atingir a sabedoria?

²¹Li se taie firul vieţii: mor, şi tot n'au căpătat înţelepciunea!