¹Porventura não tem o homem duro serviço sobre a terra? E não são os seus dias como os do jornaleiro?

¹Soarta omului pe pămînt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sînt ca ale unui muncitor cu ziua.

²Como o escravo que suspira pela sombra, e como o jornaleiro que espera pela sua paga,

²Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,

³assim se me deram meses de escassez, e noites de aflição se me ordenaram.

³aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sînt nopţi de suferinţă.

⁴Havendo-me deitado, digo: Quando me levantarei? Mas comprida é a noite, e farto-me de me revolver na cama até a alva.

⁴Mă culc, şi zic: ,Cînd mă voi scula? Cînd se va sfîrşi noaptea?` Şi mă satur de frămîntări pînă în revărsatul zorilor.

⁵A minha carne se tem vestido de vermes e de torrões de pó; a minha pele endurece, e torna a rebentar-se.

⁵Trupul mi se acopere cu viermi şi cu o coajă pămîntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

⁶Os meus dias são mais velozes do que a lançadeira do tecelão, e chegam ao fim sem esperança.

⁶Zilele mele sboară mai iuţi decît suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nicio nădejde!

⁷Lembra-te de que a minha vida é um sopro; os meus olhos não tornarão a ver o bem.

⁷Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

⁸Os olhos dos que agora me vêem não me verão mais; os teus olhos estarão sobre mim, mas não serei mais.

⁸Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

⁹Tal como a nuvem se desfaz e some, aquele que desce � sepultura nunca tornará a subir.

⁹Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica celce se pogoară în Locuinţa morţilor!

¹⁰Nunca mais tornará � sua casa, nem o seu lugar o conhecerá mais.

¹⁰Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.

¹¹Por isso não reprimirei a minha boca; falarei na angústia do meu espírito, queixar-me-ei na amargura da minha alma.

¹¹De aceea nu-mi voi ţinea gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tîngui în amărăciunea sufletului meu.

¹²Sou eu o mar, ou um monstro marinho, para que me ponhas uma guarda?

¹²Oare o mare sînt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?

¹³Quando digo: Confortar-me-á a minha cama, meu leito aliviará a minha queixa,

¹³Cînd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile,`

¹⁴então me espantas com sonhos, e com visões me atemorizas;

¹⁴atunci mă înspăimînţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.

¹⁵de modo que eu escolheria antes a estrangulação, e a morte do que estes meus ossos.

¹⁵Ah! aş vrea mai bine gîtuirea, mai bine moartea decît aceste oase!

¹⁶A minha vida abomino; não quero viver para sempre; retira-te de mim, pois os meus dias são vaidade.

¹⁶Le dispreţuiesc!... nu voi trăi în veci... Lasă-mă, căci doar o suflare mi -i viaţa!

¹⁷Que é o homem, para que tanto o engrandeças, e ponhas sobre ele o teu pensamento,

¹⁷Ce este omul, ca să-Ţi pese atît de mult de el, ca să iei seama la el,

¹⁸e cada manhã o visites, e cada momento o proves?

¹⁸să -l cercetezi în toate dimineţile, şi să -l încerci în toate clipele?

¹⁹Até quando não apartarás de mim a tua vista, nem me largarás, até que eu possa engolir a minha saliva?

¹⁹Cînd vei înceta odată să mă priveşti? Cînd îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?

²⁰Se peco, que te faço a ti, ó vigia dos homens? Por que me fizeste alvo dos teus dardos? Por que a mim mesmo me tornei pesado?

²⁰Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentruce m'ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?

²¹Por que me não perdoas a minha transgressão, e não tiras a minha iniqüidade? Pois agora me deitarei no pó; tu me buscarás, porém eu não serei mais.

²¹Pentruce nu-mi ierţi păcatul, şi pentruce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărînă, şi cînd mă vei căuta, nu voi mai fi!``