¹Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

¹Andi minn er bugaður, dagar mínir þrotnir, gröfin bíður mín.

²Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

²Vissulega eru þeir enn að gjöra gys að mér! Auga mitt verður að horfa upp á móðganir þeirra!

³Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

³Set veð, gakk í ábyrgð fyrir mig hjá þér, Guð, hver mun annars taka í hönd mér?

⁴Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

⁴Því að hjörtum þeirra hefir þú varnað vits, fyrir því munt þú ekki láta þá sigri hrósa.

⁵Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

⁵Hver sem með svikum framselur vini sína að herfangi, _ augu barna hans munu daprast.

⁶M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

⁶Hann hefir gjört mig að orðskviði meðal manna, og ég verð að láta hrækja í andlit mitt.

⁷Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

⁷Fyrir því dapraðist auga mitt af harmi, og limir mínir eru allir orðnir sem skuggi.

⁸Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

⁸Réttvísir menn skelfast yfir því, og hinn saklausi fárast yfir hinum óguðlega.

⁹Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

⁹En hinn réttláti heldur fast við sína leið, og sá sem hefir hreinar hendur, verður enn styrkari.

¹⁰Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

¹⁰En komið þér allir hingað aftur, og ég mun ekki finna neinn vitran mann meðal yðar.

¹¹Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

¹¹Dagar mínir eru liðnir, fyrirætlanir mínar sundurtættar, _ hin dýrasta eign hjarta míns.

¹²Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

¹²Nóttina gjöra þeir að degi, ljósið á að vera nær mér en myrkrið.

¹³Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

¹³Þegar ég vonast eftir að dánarheimar verði híbýli mitt, bý mér hvílu í myrkrinu,

¹⁴cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

¹⁴þegar ég kalla gröfina ,,föður minn``, ormana ,,móður mína og systur`` _

¹⁵Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

¹⁵hvar er þá von mín, já, von mín _ hver eygir hana?Að slagbröndum Heljar stígur hún niður, þá er ég um leið fæ hvíld í moldu.

¹⁶Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``

¹⁶Að slagbröndum Heljar stígur hún niður, þá er ég um leið fæ hvíld í moldu.