1Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
1Človek, rojen iz žene, je kratkih dni in dosita ima nadlog,
2Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
2je kakor cvetka, ki se dvigne iz popka, pa uvene, in beži kakor senca in nima obstanka.
3Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
3In nad takim še odpiraš oko svoje, in mene vodiš v sodbo s seboj?
4Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
4O, da bi kdaj prišel čist iz nečistega! Niti eden!
5Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,
5Ker so torej določeni njegovi dnevi in meseci po številu pri tebi, ker si mu napravil meje, ki jih ne sme prestopiti:
6întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.
6ozri se stran od njega, da dobi pokoj, dokler ne dokonča kakor najemnik dneva svojega.
7Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
7Kajti za drevo je upanje: če ga posekajo, zopet požene odrastke, in njegovo mladje ne prestane.
8Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,
8Ko se v zemlji mu postara korenina in mu parobek umira v prahu,
9înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
9da le začuti duh vode, vnovič ozeleni in požene veje kakor mlada sajenica.
10Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?
10Mož pa umre in leži strt, človek izpusti duha, in kje je?
11Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,
11Kakor se voda razteče iz jezera in reka usahne in se posuši,
12aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
12tako leže človek in ne vstane; dokler bodo nebesa, se ne prebude in nič jih ne vzdrami iz spanja.
13Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!
13O da bi me shranil v šeolu, da bi me skril, dokler ne mine jeza tvoja, mi določil rok, in potem se me spomnil!
14Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.
14(Ko človek umre, bo li spet živel?) Vse dni, dokler sem v vojni službi, bi hotel čakati, dokler mi ne pride prememba.
15Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.
15Ti bi poklical, in jaz bi ti odgovoril; tožilo bi se ti po svojih rok stvari.
16Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
16Kajti sedaj šteješ korake moje; ne paziš li na greh moj?
17călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
17Zapečatena je v zvezku pregreha moja, in še pridevaš h krivici moji.
18Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,
18Saj še gora se sesuje in razdrobi in skalovje preperi z mesta svojega,
19cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
19vode prevotlijo kamene, njih nalivi odplavijo zemeljski prah: enako uničuješ smrtniku upanje.
20Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.
20Ti ga ukrotiš za vselej, in odide; ko mu onespodobiš lice, ga pošlješ v grob.
21De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.
21Ako so v časti otroci njegovi, on tega ne ve, in so li ponižani, tega ne zazna.Samo meso njegovo občuti ob njem bolečine in duša njegova žaluje v njem.
22Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``
22Samo meso njegovo občuti ob njem bolečine in duša njegova žaluje v njem.