1Y FUÉ palabra de Jehová segunda vez á Jonás, diciendo:
1Ut li Kâcuaß quiâtinac cuißchic riqßuin laj Jonás ut quixye re:
2Levántate, y ve á Nínive, aquella gran ciudad, y publica en ella el pregón que yo te diré.
2—Ayu aran saß li nimla tenamit Nínive ut toxajultica chiruheb li tinye âcue.
3Y levantóse Jonás, y fué á Nínive, conforme á la palabra de Jehová. Y era Nínive ciudad sobremanera grande, de tres días de camino.
3Ut laj Jonás cô saß li tenamit Nínive joß quiyeheß re xban li Dios. Li tenamit Nínive kßaxal nim. Oxib cutan naraj xbeninquil xsaß li tenamit aßan.
4Y comenzó Jonás á entrar por la ciudad, camino de un día, y pregonaba diciendo: De aquí á cuarenta días Nínive será destruida.
4Nak qui-oc laj Jonás saß li tenamit quixtiquib xyebal li cßaßru quiyeheß re xban li Dios. Quixnumsi li jun cutan xbeninquil li tenamit ut yô chixyebal reheb: —Joßcaßin saß caßcßâl cutan li tenamit Nínive tâsachekß ru xban li Dios, chan.
5Y los hombres de Nínive creyeron á Dios, y pregonaron ayuno, y vistiéronse de sacos desde el mayor de ellos hasta el menor de ellos.
5Ut eb li cuanqueb saß li tenamit Nínive queßxpâb li râtin li Dios li quixye laj Jonás. Queßxye nak teßxbânu x-ayûn chixjunileb, joß nînk joß cocß. Ut queßxqßue li kßes ru tßicr chirixeb retalil nak raheb saß xchßôl.
6Y llegó el negocio hasta el rey de Nínive, y levantóse de su silla, y echó de sí su vestido, y cubrióse de saco, y se sentó sobre ceniza.
6Nak quicuulac resil riqßuin li rey li tâcßulmânk saß li tenamit Nínive, li rey quicuacli saß lix cßojaribâl. Quirisi li châbil akß chirix ut quixqßue li tßicr kßes ru chirix ut quixchunub rib saß cha.
7E hizo pregonar y anunciar en Nínive, por mandado del rey y de sus grandes, diciendo: Hombres y animales, bueyes y ovejas, no gusten cosa alguna, no se les dé alimento, ni beban agua:
7Chirix aßan li rey, rochbeneb li nequeßcßanjelac chiru, queßxqßue jun li chakßrab. Li chakßrab li queßxqßue, aßan nak li cristian incßaß teßcuaßak chi moco teßucßak. Chi moco li quetômk teßqßuehekß xcua rucßa, chi moco li bôyx, chi moco li carner.
8Y que se cubran de saco los hombres y los animales, y clamen á Dios fuertemente: y conviértase cada uno de su mal camino, de la rapiña que está en sus manos.
8Cheßxqßuehak ban li kßes ru tßicr chirixeb chixjunileb li cuanqueb Nínive, joßqueb ajcuiß li xul. Ut cau cheßxyâbâk li Dios. Xjalakeb xcßaßux ut xcanabakeb xbânunquil li yibru naßleb li yôqueb chixbânunquil.
9¿Quién sabe si se volverá y arrepentirá Dios, y se apartará del furor de su ira, y no pereceremos?
9Cui takabânu aßin, mâre anchal tixjal xcßaßux li Dios saß kabên. Mâre tânumekß xjoskßil ut incßaß chic tixsach ku, chanqueb.Li Dios quiril nak queßxjal xcßaßuxeb ut queßxcanab xbânunquil li mâusilal li queßxbânu. Joßcan nak li Dios quixjal xcßaßux ut incßaß quixqßue li raylal saß xbêneb li quixcßoxla xbânunquil reheb.
10Y vió Dios lo que hicieron, que se convirtieron de su mal camino: y arrepintióse del mal que había dicho les había de hacer, y no lo hizo.
10Li Dios quiril nak queßxjal xcßaßuxeb ut queßxcanab xbânunquil li mâusilal li queßxbânu. Joßcan nak li Dios quixjal xcßaßux ut incßaß quixqßue li raylal saß xbêneb li quixcßoxla xbânunquil reheb.